Chestorul Stoica stă cu „sabia lui Damocles” deasupra capului

24 Aug 2011

POLEMICĂ. Războiul dintre şeful IPJ Vâlcea şi cel al Poliţiei Municipale este departe de a fi încheiat. După o serie de reclamaţii făcute împotriva chestorului Stoica la IGPR, comisarului Ion Preda se pare că i-a ieşit planul. De câteva zile, o echipă de control a Ministerului Administraţiei şi Internelor a poposit la Vâlcea şi va verifica activitatea managerială a inspectorului - şef Ion Stoica. Se anunţă oare o demitere?

Ape tot mai tulburi în Poliţia Vâlcea. După ce doamnele din politica locală şi centrală i-au cerut demisia de onoare inspectorului – şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, chestorul Ion Stoica, ca urmare a unor declaraţii discriminatorii ale acestuia făcute la adresa femeilor, o echipă de control de la Ministerul Administraţiei şi Internelor a poposit la Vâlcea. Gurile rele au şi început deja să facă speculaţii referitoare la data în care va fi demis actualul conducător al Poliţiei Vâlcea, unii susţinând că în spatele controlului se află de fapt şeful Poliţie Municipale Rm. Vâlcea, comisarul Ion Preda. Preda vs. Stoica – război total Conflictul dintre chestorul Ion Stoica şi comisarul Ion Preda a pornit încă de la începutul acestui an, când Şeful Poliţiei Municipale Râmnicu Vâlcea a primit un calificativ mic, dat de conducerea IPJ Vâlcea, pentru deficienţe grave găsite în activitatea lui din anul 2010, în urma evaluărilor anuale. Comisarul Ion Preda a contestat calificativul primit şi a fost anchetat de Comisia de Disciplină a Inspectoratului General al Poliţie Române (IGPR). A urmat trecerea într-o funcţie inferioară a comisarului Preda, o serie de reclamaţii ale acestuia împotriva chestorului Stoica şi, de curând, repunerea sa în funcţie ca urmare a suspendării în instanţă a dispoziţiei de sancţionare. Repunerea sa în funcţie s-a făcut însă după o lungă perioadă, decizia aparţinându-i chestorului Stoica, care era în măsură să decidă dacă pune în aplicare decizia instanţei sau dacă o atacă cu recurs. Nu sunt puţini cei care susţin că Ion Stoica nu-l mai voia nici în ruptul capului pe Preda, după ce a aflat că acesta din urmă i-a făcut câteva plângeri la mai marii săi şefi de la IGPR. Chestorul l-a repus în schimb în funcţie, dar războiul nu este nici pe departe încheiat. Refuză să creadă în „zvonuri” Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, chestorul Ion Stoica, ne-a declarat că refuză să bage în seamă toate zvonurile şi că nu are de ce să fie îngrijorat, controlul fiind unul tematic. Cu toate acestea, el s-a arătat deranjat de bârfele care circulă prin Inspectorat, mai ales că se afirmă faptul că în spatele acestei evaluări se află însuşi şeful Poliţiei Municipale Rm. Vâlcea, comisarul Ion Preda. „Eu ştiu că este un control tematic ce are ca obiectiv evaluarea activităţii manageriale a structurilor de conducere ale unităţii. Mai mult de atât nu am ce să vă spun pentru că aşteptăm raportul evaluărilor. Nu comentez zvonurile pentru că nu mă interesează şi nici nu cred în ele. Din punctul meu de vedere lucrurile se desfăşoară normal atât la nivelul Inspectoratului, cât şi la Poliţia Municipală. Acolo domnul Preda este şef, iar adjunct este domnul Neaţă” – ne-a declarat inspectorul-şef al IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica. CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...