La finele acestei săptămâni, la Călimăneşti, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a 43-a ediţii a Festivalului „Cântecele Oltului”, eveniment ce a debutat cu o paradă de port popular, pe traseul Primărie – Pavilionul central, printre organizatori numărându-se Primăria Călimăneşti, Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” Călimăneşti şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Instituţiile amintite au organizat şi concursuri cum ar fi: interpretare vocală şi instrumentală, cel mai frumos costum popular perechi şi, bineînţeles, concursul de frumuseţe „Frumoasa Oltului”. La manifestare au participat şi personalităţi de marcă ale judeţului - Ilie Amuzan (primarul Călimăneştiului), Ion Cîlea (preşedintele Consiliului Judeţean), parlamentarii Dorel Jurcan, Emilian Frâncu, Aurel Vlădoiu, Cristian Buican, Samoil Vâlcu şi Laurenţiu Coca, dar şi Lilian Zamfiroiu (ministru consilier, adjunctul ambasadorului României pe lângă UNESCO) – care au susţinut scurte discursuri în Pavilionul central din staţiune. Reamintim cititorilor noştri că festivalul se va desfăşura în perioada 20-21 august, iar în acest an vor participa concurenţi din judeţele străbătute de râul Olt: Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu, Olt, Teleorman şi Vâlcea.