Ungureanu a trecut pe lista neagră 30 de poliţişti

19 Iun 2011

DISPONIBILIZĂRI. Prefectul Petre Ungureanu începe  vânătoarea de vrăjitoare în Poliţia Vâlcea. Poliţiştii care vor fi daţi afară au fost deja puşi pe listă, iar prefectul aşteaptă doar semnalul ministrului Traian Igaş. Decizia a fost anunţată pentru prima dată de prefectul Petre Ungureanu, membru marcant al PDL Vâlcea, chiar de Ziua Poliţiei. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că vor fi daţi afară toţi cei care i-au adus injurii preşedintelui Traian Băsescu.  Săptămâna trecută lista a fost finalizată, 30 indezirabili din poliţie vor ajunge în şomaj.

Prefectul judeţului, democrat-liberalul Petre Ungureanu, s-a ţinut de cuvânt şi a făcut lista cu  indezirabilii din Poliţie, ISU şi Jandarmerie, aproximativ 30 de persoane. Reprezentantul lui Boc în teritoriu a declarat că disponibilizările se fac după nişte criterii foarte bine stabilite. „Rămâne cine e în regulă şi pleacă cine trebuie”, acesta fiind singurul criteriu enunţat de Ungureanu. Poliţiştii sunt convinşi că vor fi epuraţi indezirabilii, mare parte poliţişti cu ştate vechi, nu pentru reducerea cheltuielilor, ci pentru înlocuirea lor cu absolvenţii aflaţi acum în şomaj. În data de 7 iunie, iritaţi de politica de exterminare aplicată  bugetarilor de  către Guvernul Boc, poliţiştii vâlceni s-au gândit să-şi expună în versuri opinia  despre cei care deţin puterea în România în cadrul unui miting de protest. Poliţiştii au compus o  odă pentru proştii ajunşi la butoanele statului român doar în baza carnetului de partid şi nu în baza unor criterii de performanţă. Mesajul a fost transmis de Ion Enechescu, liderul SNPPC Vâlcea, şi zugrăveşte perfect tarele sistemului actual: ,,Şi actualii dar şi foştii, cei mai deştepţi de pe pământ au fost întotdeauna proştii. Nu te ruga la ursitoare să-ţi facă-n viaţa ta un rost, mai bine urlă-n gura mare” sau ,,Iubite Doamne...fă-mă prost”. “De ce să tragi ca la galeră, să-nveţi atâtea fără rost, de vrei să faci o carieră ajunge numai să fii prost. În lumea asta cu de toate, unde se-nvaţă contra cost, păcat că nicio facultate nu dă şi diplomă de prost. Ei sunt ca iarba... cu duiumul, să nu-i împroşti, să nu-i jigneşti. Oooo, Doamne, de ne-ar creşte grâul cum cresc recoltele de proşti. Şi-n lumea asta răsturnată, unde ce-i strâmbi sunt cei mai drepţi, savanţii noştri mor de foame şi numai proştii sunt deştepţi.” Lista lui Ungureanu, pe masa lui Igaş Mesajul poliţiştilor vâlceni şi-a atins scopul, a fost auzit de cine trebuia, mai precis de reprezentantul Guvernului în teritoriu, democrat-liberalul Petre Ungureanu. Chiar a doua zi de la lansarea acestui manifest politic, în data de 8 iunie, prefectul a declarat pe unul din posturile  locale de televiziune că  a făcut lista cu disponibilizaţii  din poliţia vâlceană, iar primii plecaţi vor fi cei care „mârâie” împotriva Guvernului. Conform ultimelor date, lista prefectului cuprinde 30 de nume, probabil şi pe cel al liderului de sindicat  Ion Enăchescu, semnatarul manifestului. Nu ar fi pentru prima dată când prefectul ar da afară un lider de sindicat, prima acţiune de acest gen a făcut-o în vara anului trecut când l-a dat afară pe liderul sindicaliştilor din Prefectura Vâlcea, un om numit în funcţie la cererea lui. ,,Ştiu tot. Am făcut deja o situaţie. Ştiu câţi vor pleca, dar nu ştiu când, pentru că nu s-a stabilit încă. Ştiu tot, pentru că întâmplarea face să fiu şeful acestor instituţii dar nu vreau să vorbesc înainte de a se aproba. Cine e în regulă rămâne, pleacă cine trebuie...după nişte criterii foarte bine stabilite...”, a declarat prefectul. Declaraţia prefectului nu a surprins pe nimeni, cu două luni în urmă, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, Ungureanu a anunţat că primii vizaţi de disponibilizări vor fi cei care au strigat ,,Ieşi afară javră ordinară” şi au aruncat cu caschetele după preşedintele Traian Băsescu la mitingul de anul trecut. ,,Suntem într-o perioadă în care se pune bază pe profesionalism, veţi trece şi dumneavoastră printr-un fenomen dureros, acela al reducerilor de personal. Pe de altă parte, e şi perioadă în care, ca şi frunza toamna, cascheta cade pentru că nu mai suportă. Este perioada în care toţi cei care nu au fost în stare să-şi ţină caschetele pe cap şi capul pe umeri acum nu ar avea de ce să plângă. Şi din nou o spun, cu durere, ca atunci când trebuie să te desparţi de colegi sau de subalternii cu care ai lucrat”, a spus  prefectul democrat-liberal Petre Ungureanu. DANA NEDESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...