Pentru că devenise prea incomod politic / Eminescu a fost ucis!

Zilele acestea, se împlinesc 122 de ani de când, în noaptea dintre 15 şi 16 iunie 1889, inima celui supranumit „Luceafărul poeziei româneşti”, Mihai Eminescu, a încetat să mai bată. Sunt voci care susţin că Eminescu a fost, de fapt, otrăvit cu mercur. În cei şase ani, de la internare până la moartea sa, Eminescu a fost purtat prin tot felul de clinici din Austria şi din ţară, unde i s-a administrat inclusiv un dubios tratament cu mercur şi a cunoscut chinuri umilitoare, inclusiv bătăi cu funia şi duşuri cu apă rece, cum a fost cazul la Mănăstirea Neamţ. În februarie 1889, aflat deja în ultima fază a alienării mintale cauzate de sifilis, cum susţineau diagnosticele medicale, Eminescu a revenit la sanatoriul dr. Şuţu. Aici, în noaptea fatidică de 15 iunie, pe fondul agravării stării generale de sănătate, a suferit o criză cardiacă şi a murit. Cei care nu cred în această versiune susţin că toată “boala” eminesciană a fost o uriaşă conspiraţie, condusă chiar de cel care-i fusese alături de multe ori, Titu Maiorescu. Motivul acestui complot? Vocea mult prea critică şi naţionalistă a lui Eminescu, în calitate de redactor-şef ori de simplu redactor la gazeta Timpul, la adresa tuturor încercărilor statului român de a stabili “aranjamente” politice cu marile puteri, înţelegeri prin care se pierdea speranţa aducerii Transilvaniei la patria-mamă, dar era vizată şi soarta românilor în cadrul Imperiului Austro- Ungar de atunci. Documente care au apărut după moartea poetului arată că el era spionat în permanenţă de oameni ai austro - ungarilor şi germanilor, fiind bănuiţi de astfel de fapte inclusiv Slavici şi soţia lui, de la care pornise toată tărăşenia - mai ales ca membru activ al societăţii conspirative “Carpaţii”, al cărei obiectiv era refacerea Daciei Mari. Ipoteze şocante În acest sens, tratamentul intensiv cu mercur la care a fost supus n-a făcut decât să ducă, în timp, la alterarea sănătăţii poetului, care ar fi fost perfect sănătos în clipa primei lui internări. O altă ipoteză demnă de luat în calcul, ar fi aceea că marele poet şi-ar fi găsit sfârşitul în urma unei lovituri la cap sau în urma unei afecţiuni cardiace de care suferea de mai multă vreme. Episodul cu lovitură la cap a fost relatat abia în data de 28 iunie 1926, în ziarul Universul, de însuşi martorul acelei tragice întâmplări, Dumitru Cosmănescu, fost coafor al regelui, care venise să-l viziteze pe Eminescu în calitate de amic: “Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după- amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice, uitându- se lung la mine: «Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi “Deşteaptă- te, române!”(…)» Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios, care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova, şi îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându- mi: «Dumitrache, adu repede doctorul, că mă prăpădesc… Ăsta m-a omorât! » L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă şi când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorba afară, că nu e nimic… Apoi, bietul RAUL POPEminescu a murit.”