Alunecările de teren fac prăpăd în Vâlcea

20 Apr 2011

BLESTEMUL PĂMÂNTULUI. După ploile torenţiale din ultima vreme, în mai multe localităţi din judeţul nostru s-au activat sau reactivat alunecările de teren, care pun în pericol gospodăriile locuitorilor sau drumurile din localităţile afectate. Pentru remedierea pagubelor produse de aceste fenomene naturale, este nevoie de fonduri, bani de care bugetele locale nu dispun. Acum, primarii zonelor aflate în pericol şi-au îndreptat speranţele către Guvernul României, de unde aşteaptă resurse financiare pentru a repara stricăciunile provocate de alunecări.

Comuna Şirineasa, mai exact în zona izlazului Cioplani, a fost grav afectată de alunecări,  Drumul Judeţean 677 F fiind afectat, din nou, destul de grav. În zona islazului Ciolpani au mai fost două alunecări de teren, una rezolvată în anul 2002, iar cealaltă – cu sprijinul Direcţiei Agricole – a fost stabilizată în 2009. Primarul localităţii, Dan Săraru, susţine că nu s-ar fi aşteptat la această tragedie, deoarece alunecarea a avut loc într-o zonă de deal. „Acolo, în deal, este o lizieră de salcâmi care fi trebuit să ţină terenul, dar excesul de umiditate ne dă iarăşi bătăi de cap”, a spus edilul. Mai mult, primarul Săraru a mărturisit că la începutul acestei luni, zona în care pământul a luat-o la vale a fost inspectată de o comisie de specialişti de la Facultatea de geologie şi geodezie şi au ajuns la concluzia că se impun măsuri urgente. Dan Săraru a mai spus că există pericolul ca întreaga porţiune de pământ să alunece spre pârâul Luncavăţ şi să „măture” în cale două gospodării. „Circulaţia auto pe DJ 677 F, care face cea mai scurtă legătură între sudul şi sud-estul Vâlcii cu Râmnicul, ar putea să se întrerupă. De aceea, fac un apel important către toate instituţiile, situaţia de la Şirineasa trebuie rezolvată cât mai repede. Altfel, e posibil să fim martorii unei adevărate drame”, a mai spus primarul Săraru. Sute de gospodării puteau rămâne izolate Şi în comuna Stoileşti, situaţia se prezintă la fel de gravă. În urma alunecărilor de teren, Drumul Comunal 39 a fost rupt aproape în totalitate, pe o suprafaţă de 150 de metri între Bulaga şi Gemăna, lucru care a făcut imposibilă circulaţia. „Nu se mai putea trece spre restul comunei, iar copiii nu mai puteau merge la şcoală. Peste 300 de gospodării erau în pericol să rămână izolate de restul lumii. Chiar dacă nu am avut bani la dispoziţie, am dat ordin de începere a lucrărilor şi am găsit înţelegere la firma Chimproment din Olăneşti, fapt pentru care îi mulţumesc patronului Nica Darie. Oamenii muncesc la refacerea platformei drumului, chiar dacă nu le putem da, acum, nici un ban”, ne-a declarat primarul liberal Marian Obogeanu. Comuna Dănicei poate să rămână şi ea izolată de lume, deoarece Drumul Judeţean 678B se poate rupe în orice moment. „Trebuie făcute o serie de lucrări de diminuare a excesului de umiditate, regăsite, de altfel, într-un studiu geotehnic care este în posesia noastră. În perioada în care se vor efectua lucrările despre care vă vorbeam, perimetrul de alunecare a rămas în monitorizarea comitetului local pentru situaţii de urgenţă”, a spus viceprimarul localităţii, Ion Popescu. O altă zonă cu mari probleme se află în satul Dealul Lăunele, pe DJ 678B, unde s-a reactivat o alunecare de teren, care se întinde pe 20 de metri, produsă în 2009. În cazul în care nu se va interveni la timp, este posibil ca circulaţia să fie blocată. Daniel Muşat, primarul comunei Milcoiu, susţine că s-a săturat de promisiunile parlamentarilor, dar şi de cele ale conducătorilor instituţiilor judeţene care nu i-au dat nicio mână de ajutor pentru a rezolva situaţia. În urma alunecărilor de teren, accesul mijloacelor de transport către restul satului Milcoiu Deal şi către satele Izbăşeşti şi Şuricaru a fost întrerupt, iar locuitorii trebuie să facă un ocol de 22 de kilometri. Alunecarea este, în continuare, activă şi există pericolul ca mai multe gospodării şi porţiuni de drum să fie afectate. Buican l-a interpelat pe Igaş Cristian Buican, deputat PNL, l-a interpelat şi el pe ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, punându-l în temă cu situaţia gravă din comuna Milcoiu. „Bugetul local al comunei Milcoiu, precum şi bugetul Consiliului Judeţean au fost diminuate constant de Guvernul din care faceţi parte şi nu permit găsirea unor soluţii rapide de finanţare pentru stoparea şi limitarea pagubelor produse de alunecările de teren. Vă rog să găsiţi rapid soluţii pentru finanţare, dar şi un plan de măsuri de reducere a zonelor cu potenţial ridicat de alunecare”, se arată în interpelarea parlamentarului. RAUL POP

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...