Miss Universe România ia cu asalt Oltenia!

27 Mar 2011

Miss Universe România a luat cu asalt Oltenia! Caravana celor mai frumoase femei din România a fost şi la Râmnicu Vâlcea! Pe 26 şi 27 martie, cele mai frumoase oltence au fost aşteptate în cursa pentru cel mai râvnit titlu al frumuseţii. Preselecţiile zonale pentru Miss Universe România 2011 s-au desfăşurat sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 şi 18.00, în Club Enigma.  În competiţie s-au înscris 212 candidate din zonal Olteniei, dintre care 101 au fost descalificate în urma evaluării profilului înscris pe site-ul www.MissUniverseRomania.com.  “Regulamentul Miss Universe este foarte strict, iar noi, în calitate de reprezentanţi locali ai acestui brand, ne obligăm să-l respectăm. Multe dintre concurentele înscrise trăiau cu senzaţia că poate organizatorii vor trece cu vederea anumite abateri de la reguli, însă, trebuie să înţelegem că cel puţin în această competiţie, nu funcţionează principiul: se poate şi aşa. Având în vedere că multe dintre manechinele de origine română, care au o carieră răsunătoare în străinătate, sunt oltence, am fost îndreptăţiţi să credem că la Râmnicu Vâlcea vom găsi concurente puternice” – a declarat Valentina Ionescu, Director Program Miss Universe România. Aşadar, frumoasele Olteniei au fost aşteptate la Club Enigma, în Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 26 martie şi duminică, 27 martie, între orele 12.00 şi 18.00, pentru a susţine următoarele probe: fotogenie, telegenie, catwalk şi interviu. Pentru că la Râmnicu Vâlcea a fost ultima oprire a Caravanei “Miss Universe poţi fi chiar tu!”, înainte de preselecţiile din Bucureşti, organizatorii competiţiei au pregătit o petrecere explozivă. În cadrul evenimentului au fost prezentate creaţiile Universe of Beauty by Anca Maxim şi colecţia primăvară/vară 2011 a Casei Ma Dame. Pe podium au defilat Anda Mocanu, deţinătoarea Premiului al II-lea şi a titlului Miss Fotogenie 2010, Bianca Elena Constantin, Miss Universe România 2009 şi Oana Paveluc, Miss Universe România 2010. Despre Miss Universe Miss Universe este un concurs de frumuseţe al cărui brand este deţinut de Donald Trump din anul 1996 şi produs în parteneriat cu NBC începând cu 2003. Încă de la prima ediţie, desfăşurată în anul 1996, competiţia a devenit mai mult decât populară, fiind astăzi unul dintre cele mai promovate show-uri din industria frumuseţii. Anual Miss Universe se bucură de o audienţă record, ce însumează 2 miliarde de telespectatori. Transmis în direct sau înregistrat în peste 190 de ţări, Miss Universe  se diferenţiază de alte spectacole de divertisment prin faptul că s-a dovedit în timp a fi o adevărată maşină mediatică. Miss Universe este numărul 1 în graficele de audienţă, la nivel mondial, indiferent de reţelele prin intermediul cărora este distribuit. Un eveniment prezentat de: Club Enigma Recomandat: UTV & UTV HD Organizator: Miss Universe Romania Parteneri: Autoklass, Sian Image, Vila Party House, Restaurant Paradis Parteneri media: Radio ZU, Acces TV, TV S, Valcea Unu Tv, VTV, OLTENIA 3 TV CRAIOVA, Radio Mix Craiova, Radio Slatina, Radio Vâlcea Unu, Radio Horion Craiova, Gazeta de Sud, Gorjeanul, Viaţa Vâlcii, Vocea Vâlcii, craiova.ro, radicalonline.info, mixcraiova.ro, radiopopular.ro, radioslatina.ro, acasa.ro, sentimente.ro, jurnale.ro, comunicatedepresa.ro, eva.ro, neogen.ro Pentru informaţii suplimentare: Valentina Ionescu  - Director Program Miss Universe Romania M: +40.722.175.066 E: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. www.MissUniverseRomania.com

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...