Hidrocentrala Lotru – Ciunget a fost repornită la capacitate maximă

27 Feb 2011

• În prezenţa ministrului Economiei, Ion Ariton

INAUGURARE. Retehnologizarea hidrocentralei a fost executată de un consorţiu austriac, 75% din fonduri fiind asigurate printr-un credit de la Banca Mondială. Ministerul Economiei a precizat că urmează alte investiţii în sistemul energetic, următoarele pe listă fiind hidrocentralele de la Tarniţa şi Bicaz.

La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc recepţia finală a lucrărilor de retehnologizare a Centralei Hidroelectrice Lotru – Ciunget, în prezenţa ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton. În urma acestui proiect în valoare de peste 80 de milioane de euro, Sistemul Naţional Energetic s-a îmbogăţit cu încă 510 MW, contribuind astfel consistent la economia ţării. Centrala Hidroelectrică Lotru – Ciunget este considerată una dintre cele mai complexe de acest tip din ţară, ea fiind pusă în funcţiune încă din anul 1972. Până în anul 2009 hidrocentrala a produs peste 26 de milioane de MW, iar din anul 2007 şi până în prezent ea a intrat într-un proces intens de retehnologizare. Lucrarea executată de consorţiul austriac Voith – Siemens a fost finanţară prin Banca Mondială, printr-un credit ce a acoperit aproximativ 75% din valoarea investiţiei, restul de 25% din sumă fiind acoperită din surse proprii. Aşadar, Hidrocentrala Ciunget este pregătită să livreze energie şi să participe la stabilirea şi siguranţa sistemului pentru un nou ciclu de viaţă de 30 de ani. Aşa cum menţionam anterior, la recepţia finală a lucrărilor a fost prezent şi ministerul Economiei, Ion Ariton, care şi-a amintit cu plăcere că ultima dată când a văzut hidrocentrala a fost în urmă cu 35 de ani, când a venit în zonă într-o vizită cu părinţii săi. Mai mult decât atât, pe această cale, el a ţinut să precizeze că investiţiile în domeniul energetic nu se vor opri aici. „Vreau să vă felicit pentru ceea ce aţi făcut aici. Am emoţii aici la Ciunget şi aş vrea să vă fac şi o dezvăluire. Acum 35 de ani, fiind cu părinţii în vizită în zona Lotrului, chiar cu o zi înainte de a se închide acest tunel, ama avut şansa să vizitez acest loc care mi-a marcat copilăria. Acum, după 35 de ani, am din nou şansa să vin în acest loc, la deschiderea tunelului şi a inaugurării unei lucrări care peste 30 de ani aş vrea să vedem cum o să fie. Într-adevăr, cei 510 de megawaţi care intră acum în sistem sunt beneficiu pentru economia României care este într-o creştere continuă. Strategia noastră în viitor este de a continua investiţia de la Tarniţa, în parteneriat public privat, precum şi demararea unui program de retehnologizare la Bicaz, program ce se va ridica la suma de 110 milioane de euro. Am demonstrat aici la Vâlcea că se pot face astfel de investiţii, iar rezultatele sunt foarte bune şi sunt convins că avem un sistem energetic puternic, eficient şi care, în acelaşi timp, este foarte sigur” -  a declarat ministrul Economiei, Ion Ariton.

Trebuie menţionat că la eveniment au fost prezente doar câteva dintre personalităţile politice şi administrative ale judeţului Vâlcea, printre acestea numărându-se deputatul PDL – Samoil Vîlcu, ministrul în Relaţia cu Parlamentul – Valentin Iliescu, directorul Hidroserv SA Rm. Vâlcea – Ştefan Prală, directorul Sucursalei Energomontaj Hidro Rm. Vâlcea – Gheorghe Nicolae, primarul Râmnicului – Romeo Rădulescu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea – Romulus Bulacu.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...