Ultimul zbor al unui om adevarat

06 Ian 2011

Miercuri, 5 ianuarie 2011, a trecut Stixul unul din ultimii veterani ai celui de-al doilea război mondial, generalul maior de aviaţie Constantin Dragomir, tatăl directorului general al SC PROIMSAT SA – Vâlcea, ing. Dan Dragomir. Dupa indeplinirea misiunii vietii pamantene, aviatorul ardelean a executat ultimul zbor. Timp de 90 de ani, din care 30 de ani aflat la manşă sau la conducerea activităţilor acestei arme, Constantin Dragomir a sfidat moartea, îndeplinind misiuni grele, supunându-se benevol şi din pasiune pericolului zborurilor printre obuze şi furtuni, contribuind activ la salvarea multor vieţi omeneşti şi la creşterea prestigiului armei aerului. Dar, dintr-o dată, aripile vieţii sale s-au frânt, trimiţându-l, acolo, sus, în înaltul cerului pe care l-a iubit la fel cum şi-a iubit familia şi viaţa. Acum, s-au instalat regretele şi compasiunea dar nimic nu-l mai poate aduce printre noi! Neputincioase sunt cuvintele, in fata nespusei dureri pricinuite de disparitia celui care a fost un bun sot, tata, bunic si strabunic, General maior aviator Constantin DRAGOMIR Veteran de razboi - Presedinte al filialei veteranilor - Cluj Cetatean de onoare al municipiului Cluj-Napoca Slujba de inmormantare va avea loc sambata, 8.01.2011, ora 10, la Capela Cimitirului Central, str.  Avram Iancu , Cluj. Dumnezeu sa-l odihneasca! • Familia indoliata • În aceste momente încărcate de durere profundă, conducerea si colectivul SC PROIMSAT SA este alături de d-l Director General ing. Diplomat DAN DRAGOMIR, la trecerea în nefiinţă a tatalui sau General maior aviator DRAGOMIR CONSTANTIN - Veteran de razboi si Presedinte al filialei Cluj, Cetatean de onoare al municipiului Cluj Napoca . Dumnezeu sa-l odihnească în Împărăţia Sa! Condoleanţe familiei îndoliate! ******************************************************************************************************* Tristul eveniment familial pricinuit de decesul celui care a fost un bun soţ, tată, bunic şi străbunic General maior aviator CONSTANTIN DRAGOMIR Veteran de război – Preşedinte al Filialei aviatorilor Cluj Cetăţean de onoare al municipiului Cluj Napoca ne-a fost mai uşor de suportat, simţind prietenia şi căldura sufletească cu care ne-au înconjurat rudele, prietenii, oficialii, ofiţerii activi ai Garnizoanei, tovarăşii săi de armă, veteranii de război şi cetăţenii municipiului Cluj Napoca, rudele şi prietenii din Sibiu, precum şi prietenii fiului său Dan Dragomir, din municipiul Rm. Vâlcea. Tuturor celor cu care am împărţit sau încă mai împărţim durerea pricinuită de greaua pierdere, le mulţumim. Dumnezeu să-l odihnească în pace! • Familia Dragomir

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...