Plantele etnobotanice nu se vor mai vinde în apropierea şcolilor

15 Dec 2010

• Nu s-a schimbat mai nimic!/Patronii îşi vor muta magazinele departe de unităţile de învăţământ

REGLEMENTARE. Zeci de tineri din Râmnic au ajuns la spital după ce au consumat plante etnobotanice, comercializate, la doar câteva sute de metri de şcoala în care învaţă. Opinia publică a cerut, în nenumărate rânduri, închiderea magazinelor care comercializează droguri legale, însă doleanţele cetăţenilor au rămas de fiecare dată fără ecou. În ultima şedinţă a Consiliului Local (CL) Rm. Vâlcea, aleşii au decis că magazinele nu mai pot funcţiona la o distanţă de 1 kilometru în apropierea unităţilor şcolare, ceea ce nu înseamnă, însă, că vânzătorii de vise vor dispărea complet. Practic, comercianţii de etnobotanice se vor muta în alte locaţii, care nu intră în raza de incidenţă prevăzută de hotărârea Consiliului Local.

Vânzătorii de plante halucinogene susţin că în cazul unui consum raţional, drogurile vândute de ei nu sunt deloc dăunătoare pentru organism. Ele devin periculoase, susţin ei, în momentul în care se iau în amestec cu alcoolul, având reacţii dintre cele mai periculoase pentru cel care le consumă. Totuşi, aceste afirmaţii sunt contrazise de medici care declară că, plantele, consumate în mod frecvent, sau în doze mari, au efecte extrem de grave. Din păcate, având în vedere vidul legislativ existent în acest caz – nu există cadrul instituţional care să interzică comercializarea unor asemenea produse – oamenii legii, dar şi medicii, care cunosc foarte bine problema nu pot face nimic. Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de cele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman: stări de confuzie-pierderea identităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei combinate cu efecte adverse ca: dureri puternice de cap, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de panică, creşterea frecventei cardiace, tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului. Dar guvernanţilor pare să nu le pese de pericolul care îi pândeşte în umbră pe tinerii teribilişti care sunt tentaţi să încerce plantele nocive. Deşi au hotărât să lase la latitudinea Consiliilor Locale din ţară stabilirea amplasamentelor, cei care ne conduc nu au interzis funcţionarea magazinelor care vând asemenea plante. Mai multe „Weed Shop”-uri au primit autorizaţie de funcţionare la distante mai mici de 50 de metri de unităţile de învăţământ, înlesnind, astfel, accesul elevilor la plantele etnobotanice. Trebuie spus că afacerea s-a dezvoltat la cote îngrijorătoare pe Internet, tinerii procurându-şi cu uşurinţă punguţele cu iarba care să îi ajute să lase la o parte inhibiţiile, fără a se teme ca ar comite vreo ilegalitate. Aşadar, contra unei sume ce variază între 25 şi 40 de lei poţi experimenta tot felul de stări: halucinaţie, euforie sau extaz. În 2010, 58 de tineri au ajuns în stare gravă la spital Consiliul Local al municipiului a adoptat, luni, 14 decembrie, o serie de măsuri privind asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor din Râmnicu Vâlcea. Astfel, s-a decis interzicerea comercializării, deţinerii şi distribuirii plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, de orice fel, care aduc atingere dezvoltării fizice şi morale a tinerilor sau pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, ordinea şi liniştea publică, pe o rază de 1000 m fată de unităţile de învăţământ şi alte spaţii destinate procesului de învăţământ, bazelor şi complexelor cultural-sportive, parcurilor şi locuinţelor de agrement din municipiu. De asemenea, s-a decis interzicerea distribuirii sau oferirea gratuită de eşantioane ale plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, de orice fel, precum şi a reclamei şi publicităţii de orice fel pentru plantele, substanţele şi preparatele mai sus menţionate pe teritoriul Râmnicului. „Ţinând cont de faptul că în ultima vreme a crescut în mod alarmant numărul tinerilor care consumă plante şi substanţe halucinogene, euforice şi psihotrope, vândute în aşa numitele «magazine de vise». Mulţi dintre aceştia ajungând la spital cu manifestări comportamentale din cele mai diverse, cum ar fi tentative de suicid, agresivitate extremă, izolare, fugă de familie etc. şi având în vedere raportările Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea. în perioada 1ianuarie – 31 decembrie 2010, din care reiese că au fost internaţi în stare gravă 58 de tineri care au solicitat asistenţă spitalicească. Astfel, se hotărăşte interzicerea comercializării, deţinerea şi distribuirea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, de orice fel, care aduc atingere dezvoltării fizice şi morale, iar  interdicţia prevăzută se aplică şi oricăror derivaţi compuşi sau amestecuri conţinând una sau mai multe plante şi/sau substanţe stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope care aduc atingere dezvoltăm fizice şi morale a tinerilor sau pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, indiferent de procentul în care se regăseşte substanţa activă, de starea fizică în care se află în funcţie de modul de divizare în unităţi de administrare, disimulate, falsificate sau contrafăcute, precum şi a celor care au o altă destinaţie de utilizare decât cea pentru care sunt etichetate spre a fi comercializate (sare de baie, îngrăşământ de plante, etc.)”, se arată în hotărârea Consiliului Local. Nerespectarea prevederilor se sancţionează cu amendă de 2.000 lei – 2.500 lei. Frecţie la piciorul de lemn

Din raportul privind adoptarea unor măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor în municipiul Râmnicu-Vâlcea aflăm că, în ultima perioadă, a crescut consumul, în special în rândul tinerilor, a plantelor şi substanţelor stupefiante halucinogene, euforice şi psihotrope, iar mulţi tineri ajung în fiecare lună la spital cu manifestări comportamentale din cele mai diverse: tentative de suicid, agresivitate extrema, izolare, fuga de familie, de vecini, imposibilitatea de a dormi, de a mânca. „La internare, medicii nu ştiu exact conţinutul pliculeţelor de substanţe halucinogene consumate, deoarece componentele acestora se schimbă foarte des. Au fost depistate peste 40 de substanţe periculoase şi s-au făcut liste cu aceste substanţe. Se cheltuiesc foarte mulţi bani pentru depistarea substanţei chimice active, sintetizată în laborator, cu care sunt stropite aceste plante etnobotanice halucinogene. În spatele acestei denumiri „etnobotanice” se ascund o serie de substanţe de sinteză cu efect stimulant şi halucinogen ce acţionează asupra consumatorului modificând funcţiile întregului organism. Aceste substanţe au efecte stimulente în special la nivelul sistemului nervos central iar cele mai frecvente sunt: efecte halucinogene, migrene, dureri de cap, dureri musculare, confuzie şi severe atacuri de panică, insomnie, lipsa apetitului, cefalee etc. Periculozitatea consumului acestor plante şi substanţe este amplificată şi de riscurile în plan psihologic: consumul zilnic poate încetini funcţionarea mecanismelor psihice complexe (de exemplu capacitatea de concentrare a atenţiei, învăţarea, comunicarea verbală şi memoria), poate avea efecte asupra executării unor sarcini complexe care necesită luciditate mentală şi coordonare psihomotorie sau poate duce chiar la tulburări psihiatrice de tip schizofrenic”, scrie în raportul în care făceam referire în rândurile de mai sus.

Potrivit raportărilor Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea, de la începutul acestui an şi până în prezent, au fost internaţi în stare gravă 58 de tineri care au solicitat asistenţă spitalicească şi în peste 200 de cazuri Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea (CPECA) a oferit consiliere unor tineri, părinţi, rude pe această temă. Un alt aspect care dovedeşte proporţiile fenomenului îl constituie proliferarea fără precedent a magazinelor care comercializează produsele menţionate, ceea ce favorizează un acces facil, în special pentru tineri, la aceste plante şi substanţe.  „Opinia specialiştilor în domeniu cât şi a societăţii civile este că gradul în care aceste plante şi substanţe afectează sănătatea populaţiei şi, în special, sănătatea tinerilor, impune intervenţia proactivă a comunităţii prin instituirea şi a unor alte reglementări, chiar locale, în vederea apărării sănătăţii publice”, se mai spune în raport. Aşa cum spuneam la începutul articolului nostru, schimbarea amplasamentului magazinelor, care comercializează etnobotanice, este fix o frecţie de piciorul de lemn, deoarece comercianţii se vor muta în alte zone ale oraşului, unde îşi vor continua afacerea nestingheriţi. Dar, atenţie!, reglementarea despre care vorbeam se referă doar la municipiu, ceea ce înseamnă că în judeţ „magazinele de vise” vor vinde, în continuare, plante halucinogene în apropierea unităţilor de învăţământ. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...