Georgeta Sălişte a câştigat concursul de manager al Spitalului Judeţean

08 Dec 2010

REALIZARE. Aceasta ocupă funcţia de manager al SJU Vâlcea încă din anul 2007, având numeroase realizări. Acum, Georgeta Sălişte a câştigat concursul cu maximum de puncte atât la proba scrisă, cât şi la prezentarea proiectului de management.

Miercuri, 8 decembrie 2010, la Spitalul Judeţean de Urgenţă  Vâlcea a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al celei mai importante unităţi spitaliceşti din judeţul nostru. Conştienţi de dificultatea de a accede la acest post, doritorii de funcţii nu s-au înghesuit să se înscrie la concurs, singurul candidat rămânând vechiul manager al SJU Vâlcea, Georgeta Sălişte. Asta în ciuda faptului că au existat numeroase controverse în privinţa managementului spitalului, pesedistul – sindicalist Constantin Pârvu striga cât îl ţinea gura că unitatea are nevoie de o schimbare. De asemenea, se punea problema politică a postului, Georgeta Sălişte fiind susţinută de PDL, în timp ce pesediştii de la Consiliul Judeţean îşi doreau omul lor. Din păcate, aşa cum spuneam, nu s-a mai înscris nimeni în competiţie, Georgeta Sălişte rămânând singura candidată, ea fiind evaluată de o comisie constituită de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. În urma concursului, Georgeta Sălişte a obţinut maximum de puncte, atât la proba scrisă, cât şi la prezentarea proiectului de management. Aceasta ocupă funcţia de manager al SJU Vâlcea încă din anul 2007 şi, în ciuda piedicilor ce i s-au pus, aşa cum mai spuneam, de către „cuplul” sindical Constantin Pârvu şi Maria Costea, ea a reuşit să ţină spitalul pe linia de plutire şi, mai mult, să modernizeze multe dintre secţiile unităţii sanitare. Mai mult decât atât, Georgeta Sălişte se bucură de un sprijin total al cadrelor medicale, care i-au cerut în nenumărate rânduri preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea, să o susţină în continuare.  Nu putem să nu menţionăm că, sub conducerea Georgetei Sălişte, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a câştigat un proiect de modernizare în valoare totală de 18 milioane de euro, finanţare aprobată în cadrul Programului Operaţional Regional Axa 3.1. După reabilitare, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea va avea nivelul de competenţă II A, pacienţii nemaifiind trimişi la Craiova şi Bucureşti pentru investigaţii medicale. Potrivit proiectului, va fi consolidată structura de rezistenţă a clădirii, construcţia va fi izolată termic, vor fi înlocuite lifturile, saloanele vor fi compartimentate şi fiecare va avea grup sanitar, vor fi schimbate instalaţiile sanitare şi electrice, iar mansarda va fi transformată în saloane pentru bolnavi.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...