Prim-procurorul Teodor Trancă a fost chemat, pentru audieri, la DNA

• La mijlocul nopţii, acestuia i s-a comunicat că este învinuit în dosarul afaceristului Ovidiu Ciogescu

Sâmbătă, 13 noiembrie 2010, la orele  6 dimineata, imobilul din Rm.Vâlcea, casa părinteaască din comuna Drăgoeşti şi biroul prim-procurorului Teodor Trancă, din Procuratura Vâlcea au fost percheziţionate de procurorul DNA Radu Savastian, însoţit şi asistat de o cohortă numeroasă de poliţişti mascaţi. Din spusele celui investigat, anchetatorii căutau fotografii cu omul de afaceri Ovidiu Ciogescu, aflat în prezent la penitenciarul Colibaşi şi fotografii cu o femeie (Ramona, salariată la firma lui Ciogescu), despre care prim procurorul spune că nu o cunoaşte. Obiectul declarat al percheziţiei nu a fost confirmat încă, dar, printre multele aspecte evidenţiate, în procesul verbal de percheziţie s-a consemnat prezenţa unor obiecte casnice, presupus a fi fost făcute cadou prim procurorului vâlcean de infractorul arestat Ciogescu. Surse din cadrul DNA susţin că şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea ar fi "tangentat" anumite afaceri ale arestatului Ciogescu, fiind acuzat de luare de mită şi de trafic de influenţă. Toate aceste informaţii ne-au fost confirmate de însuşi Teodor Trancă, care ne-a sunat la redacţie, în jurul  orei 22.00, aflat într-un autoturism al poliţiei (cu nr. de înmatriculare VL – 09 –IPJ), în timp ce se îndrepta spre sediul DNA Piteşti, sub supravegherea comisarului de poliţie râmnicean Vali Piron, cerându-ne să-l secondăm jurnalistic la audieri. „Nu înţeleg ce se întâmplă. Sunt nevinovat. Aveam citaţie să mă prezint luni, de dimineaţă, la sediul DNA. Căutau nişte poze cu Ciogescu şi cu o femeie despre care, cândva, omul de afaceri mi-a spus că ar fi viitoarea lui soţie, dar pe care eu nu am vazut-o niciodată. De asemenea, au căutat documente financiare şi facturi pentru obiectele electrocasnice găsite la domiciliul meu. Mai mult nu ştiu.” – ne-a declarat telefonic Teodor Trancă.

NB - La solicitarea procurorului Teodor Trancă, o echipă de jurnalişti vâlceni au fost prezenţi la sediul DNA din Piteşti, pentru a reflecta realitatea evenimentului, dar şi pentru a consemna declaraţia acestuia înainte de a intra în anchetă. Micro-interviul a avut loc,  urmat  de prezentarea sa în faţa procurorului piteştean. Dar surpriză... După numai 15 minute de stat in biroul anchetatorului Radu Savastian, procurorul Trancă a ieşit, liniştit, din sediul anticorupţiei, dând un amplu interviu jurnalistilor veniţi în numar mare, atât din Piteşti, cât şi din Rm. Vâlcea. "Nu sunt vinovat şi nu ştiu de ce au preferat audierea mea in noaptea asta, când, de fapt, am semnat o invitaţie pentru luni, 15 noiembrie, la ora 10. Am făcut referire la acest lucru surprinzător, dar am fost luat peste picior, spunându-mi-se că eu am vrut sa vin aici noaptea, deşi au trimis, în jurul orei 19,00, prin fax, ordinul imperativ de aducerea mea, de către poliţiştii vâlceni, la anchetă. Nu mi s-a spus ce acuzaţii mi se aduc şi, ca urmare, aştept să vină avocatul ales ca să pot dialoga pe tema acuzaţiilor aiurea ce cred că mi se vor aduce. Aştept să-mi vină avocatul şi voi lămuri, în noaptea asta, situaţia. Cred că numai la ziuă se va putea ştii ce mi se va întâmpla." La ora 4,00, prim procurorul vâlcean şi avocatul bucureştean adus de ginerele anchetatului, au intrat iîn sediul DNA.

 

 

NB1 - Dupa mai bine de o oră de audieri, la ora 5,20, prim procurorul Teodor Trancă a părăit sediul DNA, confirmând că are calitatea de învinuit. "După o carieră de 27 de ani NUMAI în procuratură, reputaţia şi viaţa mea profesională sunt terminate. Nu sunt vinovat de acuzaţiile ce mi se aduc!" • Romeo POPESCU

VOM REVENI CU AMĂNUNTE

 

În data de 4 noiembrie a.c. la rubrica „Săptămâna vâlceană pe scurt”, au apărut aceste informaţii, referitoare la cauză:

• Aflat în „clubul” DNA din Piteşti, afaceristul Ovidiu Ciogescu, arestat în cauza ex-bancherului Dorin Dobrişan, a început să dea cu subsemnatul într-un nou dosar penal. Proaspăta cauză vizează devizele pentru lucrările făcute la agenţiile vâlcene ale Sucursalei CEC bank – Vâlcea şi facturarea serviciilor prestate şi a materialelor folosite, întrevăzându-se, şi aici, comiterea unor grave infracţiuni. Procurorul de dosar mai verifică şi corectitudinea unor lucrări executate de SC ELECTROVÂLCEA, proprietatea lui Ciogescu, în comuna Boişoara, precum şi relaţia dintre afacerist şi primarul localităţii amintite. Sursele noastre au menţionat că sunt sub lupa determinării şi probării unele acte de corupţie comise de un poliţist de rang înalt, dar şi de un procuror de aceeaşi factură profesională. Dacă se vor putea dovedi infracţiunile ce se conturează împotriva acestora, nume grele din societatea vâlceană se vor afla pe prima pagină a ziarelor locale şi naţionale. În caietul cu înscrisuri, găsit la percheziţie, în biroul omului de afaceri, se regăsesc notate acte, fapte şi cheltuieli de tip „mită”, mită dată de afaceristul arestat multor notabilităţi din localităţile Vâlcii. Fie ca acestea să nu se confirme şi primejdia să treacă pe lângă cei bănuiţi de comiterea gravelor infracţiuni de corupţie! Dar caietul acuză, nu scuză…

Teodor Tranca, audiat de DNA (1)[video-player video="images/stiri/Teodor-Tranca-audiat-de-DNA-13.flv" width="400" height="330" description="" player="4" autoload="true" autoplay="false" loop="false" autorewind="true" /]

Teodor Tranca, audiat de DNA (2)[video-player video="images/stiri/Teodor-Tranca-audiat-de-DNA-2.flv" width="400" height="330" description="" player="4" autoload="true" autoplay="false" loop="false" autorewind="true" /]

Teodor Tranca, audiat de DNA (3)[video-player video="images/stiri/Teodor-Tranca-audiat-de-DNA-3.flv" width="400" height="330" description="" player="4" autoload="true" autoplay="false" loop="false" autorewind="true" /]

Teodor Tranca, audiat de DNA (4)[video-player video="images/stiri/Teodor-Tranca-audiat-de-DNA-4.flv" width="400" height="330" description="" player="4" autoload="true" autoplay="false" loop="false" autorewind="true" /]

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...