Nini Săpunaru sau Ramona Mănescu va fi la Transporturi

25 Aug 2013

ramona_badescu copyDemocrația din PNL e doar o iluzie. Cităm din cuvântările lui Crin Antonescu, care, în sfârșit, și-a terminat concediul: “Eu, ca preşedinte de partid, am discutat cu domnul Săpunaru. I-am propus, dumnealui a acceptat. Nu cred că e vreun secret, nu trebuie să facem un secret din asta. Dar faptul că eu i-am propus nu înseamnă că automat el va fi propunerea PNL. Eu, ca preşedinte, pot veni cu o propunere, dar în acelaşi timp se aduc propuneri şi din teritoriu, există şi autopropuneri”, a mai spus Antonescu.

Și după ce a anunțat Săpunaru public că este propunerea lui Antonescu pentru Transporturi, cine mai are curajul dintre liberali să facă altă propunere? Haideți să fim serioși! Autocrația lui Antonescu a început să-i calce pe nervi pe mai mulți lideri liberali adevărați, care se uită neputincioși cum PNL-ul a devenit jucăria preferată a lui Crin și nu mai vrea să-i dea drumul până când nu ajunge președintele țării.

După o ședință care a durat mai bine de trei ore, Antonescu și ceilalți lideri ai PNL s-au gândit să mai facă o propunere: Ramona Mănescu, care sigur nu va fi refuzată de Victor Ponta. Astfel, premierul are de unde să aleagă: Nini Săpunaru, murdărit în afacerea Țigareta sau Ramona Mănescu, un tânăr politician, fără pic de experiență, dar prietena de familie a Antonescului diktator. Vorba unui vechi liberal: ”Sunt unii care se bagă peste tot”.

• MAGDA POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...