BREAKING NEWS - ora 7,30 - Două asistente si doi medici, din Grădiştea şi Livezi, au fost ridicaţi de mascaţi

25 Iul 2013

farmacie-ct_icil_000Doi medici de familie şi două asistente, din Grădiştea şi Livezi, au fost reţinuţi, în această dimineaţă, de procurorii DIICOT Vâlcea. Doina Manuela Mustafa (Dumitrescu) şi Camelia Luminiţa Dumitrescu, două surori din Craiova, care s-au pripăşit în judeţul Vâlcea se pare că sunt acuzate de oamenii legii că au înşelat statul cu peste 10 miliarde de lei vechi. Din câte am reuşit să aflăm, cele două cadre medicale deţin şi o farmacie în localitatea Grădiştea, VIALIV Grădiştea, iar prin intermediul acesteia s-a produs infracţiunea. Totul este legat de eliberarea unui număr foarte mare de reţete de laborator, pe care pacienţii le ridicau chiar de la farmacia lor, ele având astfel încasări foarte mari de la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea.

La primele ore ale dimineţii de joi, 25 iulie, 10 maşini de poliţie pline de mascaţi au descins în localitatea Livezi, iar alte şase dube s-au oprit în localitatea Grădiştea. Din câte se pare, în Vâlcea s-au efectuat 12 percheziţii domiciliare, fiind duşi pentru audieri şi foarte mulţi pacienţi. Mai trebuie menţionat că, pe surse, am aflat că doctora Camelia Luminiţa Dumitrescu este căsătorită cu contabilul Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Petre Popescu. Şi, de neexplicat, chiar în ziua descinderilor, soţia secretarului executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, farmacist pensionar, a fost văzută în zona Grădiştea - Sineşti, creând suspuciuni că ar avea legătură cu cazul anchetat de DIICOT Vâlcea.

Vom reveni cu amănunte!                              • CLAUDIA STANCIU

• ŞTIRE  DE  PRESĂ DE LA INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN VALCEA - 25.07. 2013

 Percheziţii la suspecţi de înşelăciune şi fals cu documente medicale

 

 Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T.  au efectuat, în această dimineaţă, 12 percheziţii în judeţul Vâlcea şi municipiul Craiova, la locuinţele unor medici, farmacişti şi asistenţi medicali. / De asemenea, au fost vizate cabinetele individuale ale medicilor, precum şi sedii de farmacii prin care se desfăşura activitatea infracţională.

 

În această dimineaţă, poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Piteşti şi B.C.C.O. Craiova, beneficiind de suportul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., sub coordonarea  D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vâlcea, au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat cu preocupări în domeniul economico-financiar. Astfel, au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare, din care 11 în judeţul Vâlcea şi una în municipiul Craiova, fiind, totodată, puse în aplicare, 10 mandate de aducere pentru persoanele implicate. Percheziţiile au vizat locuinţele suspecţilor şi ale persoanelor ce au sprijinit activitatea infracţională a acestora, cabinetele individuale ale unor medici de familie, precum şi sedii de farmacii prin care se desfăşura activitatea infracţională. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Brigăzii Mobile de Jandarmi” Fraţii Buzeşti” Craiova şi al Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea. În fapt, în perioada februarie 2012 - iulie a.c., două persoane, în calitate de medici de familie şi administratoare ale propriei farmacii, împreună cu patru asistente medicale, au prescris şi întocmit, în mod fictiv, pe numele persoanelor asigurate aflate în portofoliile fiecăreia, reţete medicale compensate care, ulterior, au fost înregistrate fictiv ca fiind eliberate de respectivele farmacii. Pentru valoarea acestora, au fost  întocmite facturi fiscale ce au fost înaintate către Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, în vederea decontării. Scopul a fost, pe de o parte, de a-şi însuşi fonduri ilegale prin intermediul societăţii administrate şi, implicit, de fraudare a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, de a beneficia de medicamentele prescrise în reţete, ce erau scăzute scriptic din stocul farmaciei, în momentul în care reţetele erau înregistrate în sistemul informatizat al acesteia. Prejudiciul estimat până în prezent în dauna bugetului de asigurări de sănătate se ridică la aproximativ peste 80.000 de lei. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 laptopuri, 4 unităţi centrale, 16 stick-uri, reţete în alb şi adeverinţe medicale, 11 telefoane mobile, 20.000 de lei, 21 de suporţi optici, aproximativ 200 de cutii de medicamente, precum şi alte documente cu valoare probatorie. Cei 10 suspecţi depistaţi au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea în vederea audierii, iar până în prezent, faţă de patru dintre aceştia s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, precum şi iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat.    

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...