Accident mortal pe DN64 / Şoferul vinovat are carnet de doar şapte luni

2-net-fondIncident grav în trafic în dimineaţa de vineri, 27 septembrie, pe DN 64, la Stolniceni. Trei autoturisme au fost implicate, iar un bărbat şi-a pierdut viaţa. Totul s-a întâmplat în jurul orei 07.20, când şoferul unui Opel, Claudiu D. – 19 ani, care venea din direcţia Drăgăşani, a pierdut controlul volanului, a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a izbit frontal de un Audi, ce venea din direcţia Rm. Vâlcea. Impactul a fost extrem de puternic, motorul Opel-ului desprinzându-se şi lovind o Dacie ce circula în direcţia Rm. Vâlcea – Drăgăşani. Toate cele trei maşini implicate s-au răsturnat, primele două pe carosabil, iar Dacia în şanţul de pe marginea drumului. Din păcate, în urma impactului, şoferul autoturismului Audi, Vasile V. – 51 de ani, a murit pe loc, iar soţia sa, pasager în dreapta, a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Vâlcea, fiind în stare gravă. Trebuie menţionat că şoferul Opel-ului avea permis de conducere de doar şapte luni, însă asta nu l-a împiedicat să meargă cu viteză mare pe şosea, pe o porţiune de drum unde limita de viteză este de 70 km/h. El a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. CLAUDIA STANCIU   7-net1-net3-net4-net5-net6-net-fond-2

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...