PROCESUL LUI FRÂNCU, TOT MAI APROAPE DE FINAL

03 Sep 2013

francu-bun-copy• înregistrările de la restaurantul IBIS și de la flagrant vor fi făcute publice în instanță

Miercuri, 3 septembrie a.c., a avut loc un nou termen în procesul primarului arestat al Râmnicului, Emilian Frâncu. Acesta a fost adus în sală încătuşat în jurul orei 09.30, iar procesul propriu – zis a început abia după o oră, când magistraţii au făcut prezenţa şi au îndemnat martorii să depună jurământul. La acest termen a fost audiat un martor cheie al DNA, contabila Georgeta Pripas, cea care a fost întrebată despre parcursul plăţii către firma arhitectului denunţător.

Declaraţia contabilei a fost, pe ansamblu, favorabilă primarului arestat, însă s-a creat un moment de suspiciune în analiza procesului, în momentul în care unul din avocaţii lui Frâncu a întrebat-o pe Georgeta Pripas de ce plata celor trei miliarde de lei către firma de arhitectură nu s-a făcut luni, aşa cum era stabilit, ci abia joi, în ziua în care primarul Râmnicului a şi fost arestat. Răspunsul contabilei a fost evaziv, susţinând că nu ştie de ce nu s-a făcut plata, determinând suspiciunea că primarul Emilian Frâncu a condiţionat plata banilor din contract.

În altă ordine de idei, în cadrul următorului termen, completul de judecată a încuviinţat cererea lui Emilian Frâncu de vizualizare a înregistrărilor doar de la presupusul flagrant de la Vâlcea 1. Insuflând avocaţilor săi să ceară vizualizarea înregistrării doar asupra flagrantului Frâncu a creat o prima suspiciune, asistenţa din sală a subînţelegând că edilul vrea să evite penibilul situaţiei în care s-a aflat la hotelul Ibis.

La sfârşitul şedinţei de judecată, interpelat pe hol, avocatul Sandu Florea, apărător al arestatului, la întrebarea pusă de noi despre cum apreciază, în contextul general al procesului de azi, declaraţia martorei DNA, Georgeta Pripas, acesta ne-a declarat: „Întregul proces a mers foarte bine. Preşedintele completului de judecată a dovedit că stăpâneşte bine conţinutul dosarului şi că îşi face datoria cu onestitate în ansamblul procesului. Declaraţia martorei DNA (Georgeta Pripas - n.r.) nu îl dezavantajează pe Emilian Frâncu, ba, din contră, demonstrează că acesta nu s-a interpus între plata sumei de bani şi beneficiari, iar întârzierea plăţii convenite nu-i aparţine. Întreaga declaraţie a martorei se înscrie în contextul celor reţinute în timpul anchetei penale ded procurori şi nu diferă cu nimic faţă de ceea ce a declarat la DNA. La următorul termen, vom încerca să convingem completul de judecată că nu a existat nici măcar intenţia de a se comite actul de corupţie”.

Trebuie să menţionăm că următorul termen de judecată, pe fond, a fost stabilit pentru data de 17 septembrie 2013, atunci când vor fi vizualizate înregistrările de la IBIS şi de la aşa zisul flagrant de la sediul televiziunii Vâlcea 1. De asemenea, vor fi audiaţi patru martori, încuviinţaţi în apărare, aceştia fiind Tudor Şindilaru, Dan Bădescu, Liviu Boban şi Vasile Avram, şeful Corpului de control al primarului. Din aceştia, doar Avram va fi citat de instanţa de judecată la sediul primăriei, pentru ceilalţi trei martori Frâncu - prin avocaţi şi familie - s-a obligat să-i aducă individual. După termenul din data de 17 septembrie, dosarul va rămâne în pronunțare.

ROMEO POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...