Elevii vâlceni sunt privaţi de „laptele şi cornul”

17 Oct 2010

• Autorităţi incompetente În timp ce elevii din şcolile şi grădiniţele vâlcene nu au primit nici până acum laptele şi cornul cuvenit, preşedintele comisiei de licitaţie - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, a intrat în silenzio stampa. Deşi am dorit să aflăm ce împiedică distribuirea celor două produse în unităţile de învăţământ din Vâlcea, Dumitru Persu nu a binevoit să ne răspundă la întrebări, tratându-ne atât pe noi, cât şi pe vâlceni cu dispreţ. A trecut mai bine de o lună de la începerea noului an şcolar, iar Programul Guvernamental „Lapte şi corn“ nu a demarat încă în judeţul Vâlcea. Vina pentru acest lucru este aruncată de la o instituţie la alta, dar nimeni nu ia atitudine. Până acum doar nouă primării vâlcene au organizat pe cont propriu licitaţiile pentru distribuirea laptelui şi cornului în şcoli, în timp ce celelalte 80, în frunte cu Primăria Râmnicului, au aşteptat ca toată munca să o facă Consiliul Judeţean Vâlcea. Primăriile unde se distribuie la ora actuală lapte şi corn sunt Amărăşti, Bărbăteşti, Alunu, Vaideeni, Creţeni, Frânceşti, Popeşti, Roeşti şi Berbeşti. Inspectoratul Şcolar nu poate interveni Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea nu înţelege cum s-a putut ajunge în această situaţie şi de ce nu se iau măsuri urgente pentru ca, în cel mai scurt timp, elevii din şcolile şi grădiniţele vâlcene să primească laptele şi cornul. Mai mult decât atât, inspectorul general Gabriela Ene susţine că deşi a cerut informaţii la Consiliul Judeţean Vâlcea privind stadiul licitaţiei, nimeni nu vrea să spună nimic. „Nu înţeleg de ce primăriile nu au organizat licitaţiile pe cont propriu. Este adevărat că nouă dintre ele au făcut-o, dar sunt puţine. Era mult mai corect pentru comunitatea lor să facă licitaţia la nivel de localitate. Probabil, însă, s-au lăsat convinşi de cineva de la Consiliul Judeţean că este mai bine să se facă licitaţie în masă. Am înţeles că s-a făcut o contestaţie şi de aceea este blocat programul guvernamental. Oricum noi, cei de la Inspectoratul Şcolar suntem doar martori la această licitaţie, iar când am cerut informaţii nu am primit decât o tăcere apăsătoare” – ne-a declarat inspectorul general al ISJ Vâlcea, Gabriela Ene. Preşedintele comisiei de licitaţie, Dumitru Persu, este în silenzio stampa

Licitaţia pentru Programul Guvernamental „Lapte şi corn” a fost organizată, aşa cum spuneam, de Consiliul Judeţean Vâlcea. Preşedintele comisiei de licitaţie este nimeni altul decât vicepreşedintele Dumitru Persu, care a fost acuzat de o parte a presei locale că încearcă, prin orice mijloace, să favorizeze firmele SC Vel Pitar SA şi SC Sole Mizo România SRL. Din câte se pare, în prima etapă a licitaţie cele două firme menţionate mai sus au fost desemnate câştigătoare, însă, în urma unor contestaţii, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis să atribuie licitaţia firmei Vlăsia SRL. Din păcate, însă, nici până la ora actuală nu s-a pus în mişcare programul, din motive încă necunoscute. Din dorinţa noastră de a afla ce împiedică distribuirea celor două produse în unităţile de învăţământ din Vâlcea l-am contactat pe preşedintele comisiei de licitaţie, Dumitru Persu, care nu numai că a refuzat categoric să ne răspundă la întrebări, ci ne-a tratat cu dispreţ.

CLAUDIA STANCIU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...