IPS Gherasim este din nou internat

La începutul săptămânii trecute, simţindu-se foarte rău, membrii Permanenţei Arhiepiscopiei Râmnicului au hotărât internarea Arhiepiscopului Gherasim Cristea la spitalul „Floreasca”, din Bucureşti. Zilele trecute, acesta s-a deplasat la Mânăstirea Arnota, locul său preferat de reculegere şi relaxare şi, în noaptea zilei următoare, starea sa fizică s-a alterat. După cum se ştie, Înalt Prea Sfinţitul are vârsta de 95 ani şi cam de pe la mijlocul anului trecut bolile bătrâneţii au început să se facă simţite. Pe diverse canale de informaţii am încercat să primim informaţii despre starea sănătăţii acestuia, dar în această biserică secretomania este mai evidentă decât existenţa organizaţiei religioase „Opus Dei”, ordin catolic care funcţionează în interiorul Bisericii Catolice. Menţionăm că IPS Gherasim, din cauza stării sale de sănătate, nu a putut participa la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 7 iulie, unde s-a dat acordul de principiu pentru o posibilă invitaţie a Papei Benedict al XVI-lea în România, anul acesta sau până în, cel târziu, luna mai a anului viitor.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Romeo POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa romeo.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...