Mircia Gutău este în puşcărie fără să fi fost judecat

26 Sep 2010

Odiseea fostului nostru primar este foarte cunoscută, dar nu în totalitate. Acum, el îşi execută pedeapsa de trei ani şi jumătate pronunţată de o instanţă a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie (ÎCCJ), în Penitenciarul Colibaşi. Parcursul procesului său a avut o liniaritate favorabilă, în concordanţă cu adevărul faptelor şi încadrarea corectă în prevederile Codului Penal, până s-a ajuns la ÎCCJ, unde, din dorinţa Sistemului de a-i arăta preşedintelui Traian Băsescu la cine se află puterea, a primit o condamnare nedreaptă şi fără dreaptă judecată, în sensul prevederilor legale. Explicaţie. La Tribunalul din Alba Iulia, Mircia Gutău a fost achitat. Apoi, a fost judecat în Apel. La Curtea de Apel Constanţa s-a făcut procedura judecării şi a fost achitat. De două ori, achitat. Iar la ÎCCJ a fost condamnat, fără judecată, deşi, şedinţa judecătorească a avut loc. În ceea ce priveşte procesul desfăşurat în faţa lor, faţă de acuză, completul Înaltei Curţi avea trei variante: • să respingă recursul • să admită recursul şi să trimită dosarul spre rejudecare la instanţele inferioare • să admită recursul, să caseze sentinţa şi să reţină cauza pentru rejudecare, în cazul în care se pronunţau asupra probelor. Instanţa ce a făcut? Instanţa a ales a treia variantă, casând şi condamnând, trecând doar la o re-deliberare, fără să facă nici un act de rejudecare. Deci, ex-primarul Gutău e la puşcărie, condamnat, fără să fie judecat.

În cazul în care, instanţa de recurs admitea recursul şi reţinea să rejudece cauza, trebuia să acorde un nou termen. Nu s-a acordat niciun termen. La termenul respectiv, în acea rejudecare nefăcută, trebuia să-i întrebe: vreţi să daţi declaraţii, nu vreţi etc. Aceste lucruri sunt prevăzute în mod expres în codul de procedură penală. Dar nu s-a ţinut cont, nenorocind viaţa unui om nevinovat. În susţinerea acestei afirmaţii, informăm că există decizii CEDO date în sensul acesta, decizii care condamnă statul român pentru că n-a procedat aşa.

• Romeo POPESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...