Nu mai departe de zilele trecute, guvernul Boc a luat decizia de a reduce numărul secretarilor de stat, dar şi al subprefecţilor din întreaga ţară. Aşadar, din 57 de posturi de secretari de stat ce pierdeau vremea prin ministere, au mai rămas doar 32. Dacă la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Apărării Naţionale nu s-au operat schimbări deoarece nu erau angajaţi decât unul sau doi secretari de stat, la Ministerul Muncii unul dintre cei care au rămas fără post este şi vâlceanul Dumitru Cornoiu. Astfel că, plecat din postul de director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţelor de Muncă Vâlcea, el s-a întors tot la Agenţie, numai că de data aceasta pe funcţia cea mai înaltă. Nu de alta, dar a fost şi el secretar de stat până acum şi nu putea să stea în umbra unui consilier local, Rozin Ceauşescu, care pe lângă asta, mai era numit în funcţie şi la sugestia fostului primar al Râmnicului, Mircia Gutău. Una peste alta, în cazul subprefecţilor s-a luat hotărârea de a rămâne pe posturi doar câte unul în fiecare judeţ, deşi până acum erau doi. În acest caz, Prefectura judeţului Vâlcea nu este nevoită să facă nicio restructurare, deoarece de la demisia fostului subprefect Marius Burlănescu, de acum câteva luni, nu a mai ocupat nimeni postul vacant.
CLAUDIA STANCIU