Anuţa Handolescu se crede „Mama Omida”

14 Iul 2010

Fostul prefect Anuţa Handolescu îi sfătuieşte pe vâlceni să se ocupe de agricultură, pe care o vede ca singura şansă de supravieţuire în actuala conjunctură economico-socială. Fostul prefect de  Vâlcea spunea, cu ceva timp în urmă, că doar agricultura ne mai poate salva să nu murim de foame. Şi chiar dacă majoritatea vâlcenilor au fugit de munca câmpului şi s-au stabilit la oraş, vor migra din nou spre satele părăsite din cauza şomajului şi a crizei economice, crede ea. ,,În ultimii doi ani, omenirea a trecut prin trei mari crize, alte două îşi vor face apariţia în scurt timp. Prima a fost criza de suprim, criza creditului imobiliar, a doua a fost criza financiară, a treia cea bancară, care a început la începutul lunii decembrie. Mai sunt încă două, care nu au apărut încă: criza materiei prime şi materialelor şi criza alimentară, iar ultima se resimte de mult timp în Africa, dar va veni şi la noi. Ştiu că specialiştii sunt ceva mai optimişti în privinţa acestor crize, dar din câte am citit eu nu mai cred în previziunile lor. Trebuie să ne înţelegem foarte bine că trebuie să ne lucrăm pământul, pentru că este o sursă de hrană sigură. În ultima perioadă, nimeni nu a tratat acest aspect cu seriozitate, pământurile fiind lăsate în paragină, încurajându-se consumul produselor din import. Deşi nimeni nu crede, criza alimentelor va lovi foarte puternic, în statele europene mai puţin, pentru că ele încă mai fac agricultură, dar acest lucru va fi resimţit foarte puternic în Asia, în China unde populaţia este foarte mare. Cele mai câştigate vor fi statele europene şi America, care-şi vor asigura consumul şi vor şi exporta. Este adevărat că şi  noi suntem în Europa, dar agricultura noastră este una de subzistenţă şi nu va face faţă cererii, din această cauză preţurile vor sări în aer, iar populaţia nu şi le va permite. De aceea, este foarte important ca fiecare persoană care are în proprietate pământ să şi-l cultive, pentru că astfel îşi asigură necesarul de hrană. Eu îi sfătuiesc pe toţi să facă acest lucru, pentru că nu vom ieşi din criză prea curând. A minţi populaţia şi a spune că în 2011 ieşim din criză şi că vom avea o creştere este o mare iresponsabilitate. Anul viitor va fi un an de mai  mari sacrificii decât 2010, poate că la finele lui 2011 vom vedea o luminiţă mică la capătul tunelului, dar UE a anunţat recesiune şi în 2012. Criza nu se termină după date calendaristice aşa că va mai dura ceva timp”, a  declarat fostul prefect Anuţa Handolescu.

Cineva spunea că veşnicia s-a născut la sat, conform afirmaţiilor fostului prefect Anuţa Handolescu, şi  criza poate fi învinsă tot acolo, mai cu plugul, mai cu sapa.

DANA NEDESCU

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...