Inspectorul-şef Gabriela Ene face liste cu greviştii

31 Mai 2010

Şantaj fără precedent în învăţământul vâlcean şi nu numai. Ministrul Funeriu s-a ţinut de cuvânt, face liste cu profesorii care vor să facă grevă. După  ameninţarea  profesorilor cu pierderea locurilor de muncă dacă mai fac grevă, ministrul Educaţiei şi-a pus inspectorii şefi să facă presiuni asupra profesorilor. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea le-a cerut directorilor unităţilor de învâţământ să facă o listă cu toţi profesorii care şi-au anunţat dorinţa de a participa la grevele anunţate de liderii sindicali de la Bucureşti. Lista cu numele greviştilor va fi transmisă ministrului Daniel Funeriu, "pentru realizarea unei situaţii exacte". În fapt, ministrul Funeriu practică un şantaj ordinar la adresa profesorilor care şi-au anunţat intenţia de a participa la greva generală din 31 mai, dar şi la următoarele acţiuni greviste organizate de sindicatele libere din învăţământ.Şi asta nu-i nimic, directorii unităţilor de învăţământ în care nu se va desfăşura Bacul vor fi daţi afară. Deşi inspectoratul general adjunct Ion Gava a negat că măsura are un caracter coercitiv, Florin Popa, liderul Sindicatului Spiru Haret Vâlcea, a declarat că se aştepta la acest gen de acţiuni, semnalul fiind dat chiar de ministrul Funeriu. „Într-un mod voalat, ministrul Educaţiei a spus că va pregăti un pachet de ordine prin care să-şi ia toate măsurile ca BAC-ul să se desfăşoare. Ce măsuri poate să ia ? Am înţeles că pe undeva, s-au făcut ameninţări la adresa directorilor, că acolo unde nu se desfăşoară Bacalaureatul să fie destituiţi sau să li se facă plângere penală, ceea ce e şi mai grav. Eu atrag atenţia că acesta este un alt abuz din partea guvernanţilor şi că nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi de măsurile acestea pentru că noi, ca cetăţeni ai acestei ţări, avem dreptul la grevă garantat prin Constituţie. Pe 31 mai, sindicatul nostru intră în grevă generală, asta însemnând că intrăm în grevă nu numai o zi. Vom intra în grevă pe termen nelimitat şi îi îndemn şi pe colegii noştri de la celelalte sindicate, şi pe cei care nu sunt afiliaţi să recurgă la această formă de protest" - a spus Ion Gava. Rămâne de văzut câţi dintre profesorii vâlceni vor mai participa la grevă după ameninţările proliferate de ministrul Educaţiei, mai ales că la acţiunea din 19 mai, profesorii afiliaţi la Sindicatul Liber din Învăţământ, condus de Lucia Marinescu, au refuzat să participe. Din cei 4000 de membri, doar 200 au participat la manifestaţia organizată la Bucureşti, restul au stat acasă în speranţa că-şi vor păstra lefurile pe spatele colegilor. Profesorii afiliaţi la Sindicatul Spiru Haret au fost mult mai curajoşi, deşi are doar  900 de membri, 80% au răspuns DA la toate acţiunile organizate de liderii de sindicat. Dana Nedescu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...