Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

CSM a plecat la drum în 2012

12 Ian 2012

fotbaliștii antrenați de Mitu și Teleșpan vor face cantonamentul centralizat la baza sportivă din Zăvoi Fotbaliștii de la CS Municipal s-au reunit la baza sportivă proprie din Zăvoi în vederea pregătirilor de iarnă, sub comanda tehnicienilor Marius Mitu și Dumitru Teleșpan. La reunire au fost prezenți toți jucătorii, gruparea din Zăvoi cedând un singur fotbalist, pe atacantul Vlăduți, care a decis să își rezilieze contractul. În plus, au venit și mulți fotbaliști în probe, cei doi tehnicieni urmând să se decidă în perioada următoare pe cine vor opri în lot. Nu se mai pleacă la Sinaia Inițial se stabilise ca lotul vâlcean să plece într-o stațiune montană, cel mai probabil la Sinaia, pentru cantonamentul de iarnă. Ulterior s-a luat decizia ca acumularea fizică se se facă la baza proprie, costurile fiind mult mai mici și condițiile de recuperare bune. "Au venit toți fotbaliștii și ne apucăm de muncă. Avem o mare foame de puncte, locul pe care am terminat turul de campionat nu ne mulțumește. Sunt destul de mulți fotbaliști aflați în probe, îi vom vedea în perioada imediat următoare. Timp de o săptămână antrenamentele vor fi mai ușoare, de reacomodare la efort, apoi se va intra în cantonament centralizat pe care îl vom face tot la stadionul din Zăvoi. Avem condițiile care ne trebuie. În fine, până la debutul returului de campionat vom juca și multe meciuri amicale, cu echipe bune. Posibil să mergem și la un turneu amical, vom mai vedea. Băieții trebuie să se pregătească foarte bine pentru că ne așteaptă o a doua jumătate de sezon foarte dificilă și obiectivul de evitare a retrogradării devine neschimbat", a declarat antrenorul secund, Mitică Teleșpan, în cadrul unei conferințe de presă ad-hoc organizată pe pista de atletism a stadionului. Și fotbaliștii sunt optimiști înainte de perioada dificilă din pauza competițională, atunci când se va pune accentul pe acumularea fizică. "Trebuie să scoatem maximum din fiecare meci și să o scoatem la capăt. Putem evita retrogradarea", a spus Ionuț Popescu, unul dintre fotbaliștii de bază ai grupării din Zăvoi în turul campionatului. A revenit Balauru Singurele două noutăți cu nume din lotul actual al vâlcenilor sunt Dacian Vizitiu și Dan Balauru. Vizitiu a evoluat în tur la echipa de Liga a III-a, FC Oltchim și în cazul în care va convinge așteptările va evolua sub comanda lui Marius Mitu în returul campionatului. Dacian este fratele handbalistei de la Oltchim, Patricia Vizitiu și iubitul Cristinei Neagu. Dan Balauru a mai jucat la CS Municipal și a fost unul din atacanții de succes din ultimii ani, fiind pentru o perioadă și golgheterul echipei din Zăvoi. El va face cuplu în atac, cel mai probabil, cu Gogoșoiu, fotbalist care promite un retur de excepție: "Știu că am rămas dator după evoluțiile din turul campionatului. Nu mi-a mers prea bine jocul, nu șitiu care sunt explicațiile. Promit să dau multe goluri în retur și să pun umărul la îndeplinirea obiectivului de salvare de la retrogradare". Adversarele CSM-ului se întăresc Adversarele CSM-ului în lupta de rămânere în eșalonul al doilea, reușesc să miște pe piața transferurilor în această pauză competițională. FC Bihor Oradea s-a reunit și la primul antrenament al anului 2012 au fost prezenți nu mai puțin de 45 de fotbaliști! Este vorba despre întreg lotul din turul campionatului, plus anumiți sportivi care în toamnă au fost împrumutați pe la alte echipe și care acum au revenit la clubul de care aparțin. De asemenea, pe lângă aceștia au fost prezenți și o serie de jucători tineri proveniți de la centrul de copii și juniori al clubului, dar și de la CF Liberty. Noii jucători la FC Bihor sunt: Ionescu, Sulea, Å¢oca, Moise, Ovidiu Popa, Bota, Hodișan, Olariu și Balla, care au fost împrumutați în tur la echipe din ligile inferioare, precum și Valentin Petricău, Mune, Marc, Samuilă, Waritz, Bic, Hering și Matei, care provin de la cele două centre de juniori, de la FC Bihor și CF Liberty. În ceea ce privește plecările, deocamdată niciun sportiv nu a părăsit gruparea orădeană, Selagea și Pogacsics, curtați de echipe precum Panionios Atena, fiind și ei alături de coechipierii din toamnă. Cealalată formație din Oradea, Luceafărul, are un nou antrenor în persoana lui Leo Grozavu, fostul fotbalist al lui Dinamo. Acesta a făcut, astfel, cunoștință cu noii săi elevi, la prima strigare în noul an fiind prezenți un număr de 37. Pe lângă jucătorii din lotul echipei din sezonul de toamnă, au mai fost prezenți fotbaliști împrumutați anul trecut la alte echipe, dar care au revenit acum, precum și jucători de la echipa a doua. În afară de Lupașcu, care și-a reziliat în această iarnă contractul cu echipa bihoreană, deocamdată nu a plecat nimeni de la Luceafărul. O situație nu foarte bună este la FC Maramureș, formație despre care se spune că se poate retrage din campionat în timpul returului. Cel puțin deocamdată, deja se vorbește de plecări de jucători și mai ales de cei de perspectivă: Roman (17 ani), Filip (17), Deac (17), Poiană (23). FC Olt vrea să facă transferuri în special de la Gaz Metan Severin. Deja se poartă tratative cu Vigariu, Irimescu, Crușoveanu. Juventus București s-a reunit cu 20 de fotbaliști însă numai jumătate dintre aceștia au îmbrăcat tricoul formației din Colentina și în prima parte a campionatului. Până la plecarea în cantonamentul de la Ciuta, antrenorul Constantin Schumacher și conducerea executivă vor decide cu cine va fi completat lotul, mai ales că lista celor care vor veni în probe rămâne deschisă. În fine, la ultima clasată, Arieșul Turda, optimismul este la el acasă. ,,Datorită stării în care ne aflăm trei dintre foștii componenți ai lotului și-au reziliat contractul cu noi. La debutul pregătirilor se vor purta discuții clare cu tot lotul, cine va accepta condițiile o să rămână, iar pe cei care nu acceptă, nu-i vom putea ține cu forța. Încă din toamnă am urmărit câțiva potențiali jucători tineri din ligile inferioare, la care este foarte posibil să apelăm. Deocamdată așteptăm reunirea lotului și după aceea vom putea discuta mai multe, dar oricum eu cred în șiansa echipei de a se salva de la retrogradare", a declarat George Ciorceri, antrenor principal Arieșul Turda. Vlad Soare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella