Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Zile de foc

05 Ian 2012

Pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin, urmează două luni de foc. Meciurile din Liga Națională nu le pot pune mari probleme elevelor lui Radu Voina, aproape sigure de cucerirea unui nou titlu național. Chiar și așa, trebuie bifate și deplasările lungi, la Brăila sau Constanța ce își pot pune amprenta asupra chimistelor care, mai mult ca sigur, vor acumula și o stare de oboseală. Partidele din grupele principale ale Ligii Campionilor sunt foarte importante pentru Oltchim. Gruparea vâlceană trebuie să debuteze cu dreptul, are nevoie de succese pentru a lua o opțiune importantă la calificarea în semifinale. Chiar în primul meci cele două puncte sunt de răscruce. Un eventual success la Ljubljana înseamnă că formația din Slovenia va păstra șianse minime de a ajunge în careul de a și, iar Oltchim mari șianse chiar la primul loc al clasamentului. Și un rezultat de egalitate este pozitiv pentru echipa noastră în timp ce un eșec nu le scoate din cursă dar le încurcă socotelile. În aceste condiții, nouă nu ne rămâne decât să vă invităm să fiți alături de Elisei și compania în aceste zile de foc, sprijinul din partea suporterilor, în special la meciurile de pe propriul teren, putând să fie unul decisiv.

Vlad Soare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella