Greu fără Neagu și Gâlcă

08 Dec 2011

Handbalistele convocate la naționala feminină a României au fost optimiste înainte de plecarea spre Brazilia, pentru turneul final al Campionatului Mondial. Toată lumea vorbea de medalii, poate chiar de o finală mare. Chiar și președintele FRH, Cristian Gațu, credea că este momentul să dăm lovitura. După trei meciuri, România este în grafic, nu a cunoscut înfrângerea și este calificată în optimi. Dacă ne gândim, însă, la jocul prestat de elevele lui Radu Voina, la rezultatul de egalitate contra modestei Japonia și la faptul că ne lipsesc piese grele, medaliile par foarte departe. Tricolorele s-au chinuit cu Tunisia, au învins neconvingător Cuba și s-au făcut de ru șine cu Japonia. E greu fără Neagu, handbalistă care era capabilă să înscrie din aproape orice poziție, fără Gâlcă, pivot care într-o zi bună dacă nu înscrie scoate șiapte metri și, de multe ori, eliminare. Chiar și fără Vizitiu este foarte greu, chimista fiind decisivă la mai multe meciuri ale Oltchimului. După un optimism de debut acum parcă am revenit cu picioarele pe pământ, poate chiar suntem puțin pesimiști. Totul se poate schimba, însă, după următoarele două partide. România joacă împotriva Braziliei și a Franței și, de ce nu, poate câștiga maximum de puncte.

Vlad Soare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...