VESTE BUNĂ! Până în data de 15 octombrie, tot municipiul Râmnicu Vâlcea va avea căldură

"Cu privire la problema întârzierii livrării agentului termic către populaţie în anumite zone ale municipiului, vă informăm că astăzi, 11.10.2021, Consiliul Judeţean Vâlcea a continuat activităţile de verificare, la faţa locului, a tuturor zonelor în care se execută lucrări la reţeaua de termoficare, pentru a impulsiona ritmul de execuţie şi a ne asigura că se fac toate eforturile pentru finalizarea, cât mai rapidă, a lucrărilor pe tronsoanele aflate în reabilitare.

Toţi cei trei constructori care execută lucrări au înaintat grafice detaliate în care prezintă etapizarea acestora şi au alocat resurse suplimentare, astfel încât să se lucreze, în paralel, cu personal dedicat pe fiecare zonă în parte, pentru a fi posibilă începerea livrării agentului termic către consumatorii afectaţi, în cel mai scurt timp posibil.

Conform graficelor transmise de constructori, termenele de finalizare asumate de aceştia, pentru fiecare dintre punctele termice aflate în reabilitare, se prezintă astfel:

• Punctul termic 7:
blocurile 66, 67, 68, S31, S27, S33/3 – vor fi racordate la caldură în data 14.10.2021;
blocurile S19, S17, S30/1, S20, S24, S26, 38, S34, S30/2, Doneval, Grădiniță - vor fi racordate la căldură în data 15.10.2021;
blocurile S33/1, S33/2 - vor fi racordate la căldură în data 18.10.2021.

• Punctul termic 14:
blocurile Q1, Q2, T1, T2, U1, U2, U3, V1, P1, P2 - vor fi racordate la căldură integral în data de 15.10.2021.

• Punctul termic 34:
blocurile T1, T2, 60, 61, 4, 5, 6, Oltchim 2, CPL1, CPL2, CPL3, CPL4 - vor fi racordate la căldură parţial în data de 14.10.2021 şi integral în data de 15.10.2021.

• Punctul termic 33:
blocurile 78, 79, 85 bis, 86, 100, 103, 104, 105, 105 bis, 106, 107, 108, 134, 135 vor fi racordate la caldură în data 13.10.2021.

• Tronson rețea primară PV4 – Nod 129 (strada Eugen Ciorăscu) – care asigură alimentarea cartierului Ostroveni - punctele termice 2, 3, 5, 5 bis și 6 – vor fi racordate la căldură în data de 12.10.2021.
 
Precizăm că scopul acestor lucrări este creşterea calităţii serviciului de termoficare urbană şi reducerea pierderilor din reţea. Ne cerem scuze pentru disconfortul termic din locuinţele dumneavoastră din această perioadă destul de rece şi vă asigurăm că facem tot ce este posibil pentru a livra agentul termic cât mai repede către toată populaţia municipiului." a transmis Consiliul Județean Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...