Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, aniversează 20 de ani de arhierie

30 Sep 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie aniversează joi, 30 septembrie 2021, împlinirea a 20 de ani de slujirea arhierească.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie s-a născut în data de 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă, din părinții Petre-Vasile și Domnica.

Școala primară a urmat-o în București. A aboslvit apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe ale Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul (1990-1994), ambele din București.

Și-a continuat studiile, urmând cursurile de Masterat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța (2002-2004), și pe cele de Doctorat, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (2010-2013).

În data de 15 aprilie 1997 a fost închinoviat și tuns în monahism la Sfânta Mănăstire Slănic, din județul Argeș, primind numele Varsanufie. În 7 iunie 1998 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 8 iunie 1998 a fost hirotonit ieromonah.

Între anii 1999-2006 a fost stareț al Sfintei Mănăstiri Radu Vodă din București, pe care a reactivat-o și unde a întreprins lucrări de restaurare a picturii, a catapetesmei și a turnului-clopotniță, construind și un lumânărar nou, împodobit cu mozaic.

Între anii 1999-2001 a fost exarh al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor. În data de 31 august 1999 a primit rangul de protosinghel, iar în 29 septembrie 2001, pe cel de arhimandrit.
La propunerea vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, în 30 septembrie 2001, a fost ales și hirotonit Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titlul de Prahoveanul.
Între anii 2001-2007 a coordonat Sectoarele Cultural, Social, Patrimoniu și Exarhat ale Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, iar din 2007 și celelalte sectoare ale eparhiei.

În 2004 i s-a conferit, de preşedintele României de atunci, dl. Ion lliescu, Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor.

Din 2007 a fost secretar al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei și președinte al Comisiei Liturgice a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În data de 22 mai 2014 a fost ales de Sfântul Sinod în scaunul vacant de Arhiepiscop al Râmnicului. Ceremonia de întronizare a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, în 8 iunie 2014, Duminica Pogorârii Sfântului Duh.

Din anul 2017 este Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea.

Întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...