4 candidați pe loc în sesiunea de admitere septembrie – noiembrie 2021 la Şcoala Militară de la Drăgășani

În perioada 29 septembrie – 18 noiembrie 2021 se desfășoară concursul de admitere în instituțiile de formare a subofițerilor din Jandarmeria Română.
Pentru sesiunea din această toamnă la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Gr. Al. Ghica” Drăgășani au fost scoase la concurs 288 de locuri, dintre care trei locuri pentru candidații de etnie rromă și două locuri pentru candidații aparținând altor minorități.

Oferta educațională a școlii a atras 1151 de candidați, dintre care 950 bărbați de etnie română, 7 bărbați de etnie rromă și doi bărbați aparținând altor minorități, respectiv 189 de femei de etnie română și două femei de etnie rromă. Aceștia vor susține începând de azi proba de verificare a performanței fizice în unul din cele șapte centre zonale de examen stabilite la nivel național. Cei mai mulți candidați sunt din județele Vâlcea – 165, Argeș – 139, Gorj – 137, Olt – 111 și Dolj – 85.

Școala de la Drăgășani este centrul zonal de selecție pentru candidații din județele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, care au optat pentru locurile scoase la concurs în școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne (poliție, poliție de frontieră și jandarmerie). Aici, în perioada 29 septembrie – 5 octombrie, vor susține proba de verificare a performanței fizice 2631 de candidați, respectiv 1750 de bărbați și 881 de fete.

Pentru cei care vor promova etapa de verificare a performanței fizice concursul va continua cu susținerea, în ziua de 23 octombrie, la unitățile de selecție, a probei de verificare a cunoștințelor. Lista provizorie cu ierarhizarea candidaților se va afișa în ziua de 24 octombrie.

Candidații care se vor clasa pe unul dintre locurile scoase la concurs vor continua în perioada 25 octombrie – 14 noiembrie cu examinarea medicală, rezultatele finale urmând a fi afișate în data de 18 noiembrie.
Tuturor candidaților le dorim succes!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...