RÂMNICU VÂLCEA: Manifestări duhovnicești-culturale dedicate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul va fi cinstit în mod deosebit în municipiul Râmnicu-Vâlcea, orașul căruia i-a conferit titulatura de „capitală a tipografilor”, devenindu-i ocrotitor spiritual.

Cu prilejul sărbătorii, Arhiepiscopia Râmnicului organizează mai multe manifestări duhovnicești și culturale.

Evenimentele culturale vor debuta duminică, 26 septembrie, începând cu ora 18.00, la Mănăstirea Sfântul Antim din Râmnicu-Vâlcea, cu simpozionul „Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural-spirituală a Ortodoxiei”.

Luni, 27 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Antim” din Râmnicu-Vâlcea.

În aceeași zi, la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea va avea loc, la ora 16.30, Sesiunea anuală a Centrului de Studii Medievale și Premoderne „Sfântul Antim Ivireanul”, fiind urmată de alte manifestări spiritual-culturale ce se vor desfășura la Biblioteca „Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea și la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...