Înaintări în grad la ISU Vâlcea cu ocazia Zilei Pompierilor din România

13 Sep 2021

La 13 Septembrie, anul acesta s-au împlinit 173 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia de la 1848.

În același timp, s-au împlinit 13 ani de la înființarea Serviciului SMURD în județul Vâlcea, componență a inspectoratului.

Cu prilejul „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, în data de 13.09.2021, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a organizat o serie de manifestări dedicate acestui moment festiv.

La ora 11.00, s-a oficiat o slujbă de pomenire a pompierilor căzuţi la datorie şi au fost depuse coroane şi jerbe de flori la mormântul eroului cpt. (p.m.) Dumitru Croitoru din satul Fişcălia - comuna Ioneşti. Pe timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989, Căpitanul postmortem DUMITRU CROITORU, angajat al Grupului de Pompieri Sibiu, a căzut la datorie acţionând cu dârzenie şi curaj pentru îndeplinirea misiunilor specifice. De atunci, în fiecare an, cu ocazia Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România – pompierii vâlceni şi sibieni deopotrivă, se alătură familiei îndurerate pentru comemorarea celui ce a fost şi va rămâne în amintirea pompierilor „Eroul Pompier Căpitanul (p.m.) DUMITRU CROITORU”, un simbol al dăruinţei şi sacrificiului pompierilor pe altarul libertăţii.

În intervalul orar 12.00 - 14.00, cetăţenii au putut vizitat atât unitatea din Rm. Vâlcea - Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Bunești, Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca, prilej cu care au putut afla detalii cu privire la specificul armei şi a tehnicii din dotare.

La ora 13.00, pe platoul inspectoratului s-a dat startul activităţilor în cadrul cărora s-a prezentat semnificaţia „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, după care s-a oficiat o slujbă religioasă pentru eroii pompieri.

După ce au fost transmise mesajele autorităţilor, au fost recompensate cadrele militare, pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, cu înaintarea la gradul următor, astfel :
- în gradul de colonel Garamia Ionică;
- în gradul de locotenent colonel Urluială Marius-Ionuț;
- în gradul de maior Ghinoiu Traian-Iulian, Sanda Liviu-Bogdan și Dinu Dragoș-Marian;
- în gradul de plutonier adjutant șef Popescu Gheorghe-Mădălin;
- în gradul de plutonier adjutant Grigorescu Gheorghe și Dragomir Constantin-Dumitru.

Activităţile omagiale au fost încheiate cu defilarea cadrelor prin faţa autorităţilor.

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...