Încep lucrările la Clinica de Radioterapie și Imagistică, care va fi construită în curtea Maternității

Astăzi, 25 august 2021, au fost demarate lucrările la Clinica de Radioterapie și Imagistică, prima de acest gen din Vâlcea, o clădire nouă care se va construi în curtea Maternității din Râmnicu Vâlcea.

Startul lucrărilor a fost dat în prezența conducerii CJ Vâlcea, ainvestitorului, a reprezentanților firmei constructoare, precum și a conducerii SJU Vâlcea.

Realizarea acestei investiţii, cu o valoare estimată de aproape 8 milioane de euro, este un nou pas logic, natural, al unui proces inițiat prin aprobarea în unanimitate de către consilierii județeni a concesionării unui teren viran, neutilizat în prezent, din curtea Maternităţii din Râmnicu Vâlcea.

Potrivit informațiilor furnizate de investitor, noul centru va oferi servicii medicale de diagnosticare, monitorizare evoluţie boală şi tratament, servicii medicale de nivel european, care vor putea fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin Programul Naţional de Oncologie. Un alt avantaj îl reprezintă crearea de noi locuri de muncă, atât cu caracter temporar (pe parcursul derulării investiţiei), cât şi cu caracter permanent (pe durata existenţei unităţii medicale), pentru că aici vor lucra medici, fizicieni, asistenți medicali, infirmiere, dar și personal administrativ şi de curăţenie.

Termenul prevăzut în autorizația de construire este de 24 de luni.

După finalizarea construcției, clinica va fi dotată cu aparatură de radiologie și echipamente medicale de înaltă performanță: mamograf, RMN, scintigrafie/SPECT-CT, accelerator liniar și altele.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...