VÂLCEA: Și-a înjunghiat fratele și vărul

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 09 august 2021, punerea în urmărire a acțiunii penale față de un inculpat (aflat în stare de reținere), pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat asupra a două persoane, de către o persoană care a mai comis anterior o tentativă la infracțiunea de omor, fapte prev de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen. comb. cu art. 189 alin. 1 lit. e i f C.pen. cu aplic. art. 199 alin. 1 C.pen.

În cursul zilei de ieri, inculpatul a fost prezentat judecatorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în data de 08.08.2021, în jurul orelor 14.15, în timp ce inculpatul și cele două victime (frate, respectiv văr al inculpatului) se aflau la domiciliul comun al celor doi frați, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a manifestat un comportament violent față de acestea, aplicându-le lovituri la nivelul hemitoracelui stâng, cu un cuțit, provocându-le leziuni traumatice grave care le-au pus în primejdie viața.

Investigatiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea - Serviciul de Investigații Criminale, Poliția orașului Bălcești și Secția de Poliție Măciuca.

Cercetarile continuă pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele.

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...