77,14 %: rata de promovare înregistrată în județul Vâlcea la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) - înainte de contestații

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în județul Vâlcea, în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 77,14%, peste procentul înregistrat la nivel național. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat, rata de promovare la nivel național, înainte de contestații, fiind de 72,90%.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 81 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 118 candidați. Dintre aceștia, 13 de candidați s-au retras. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă și nu au existat lucrări anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 105 candidaţi cu lucrări evaluate, 81 de candidați au obținut note de examen situate pe segmentul 8 - 10. Dintre aceștia, 3 candidaţi au fost notați cu 10 la toate probele, obținând nota de examen 10.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrul de examen Colegiul Economic astăzi, 21 iulie, până la ora 20.00 și joi, 22 iulie, între orele 8.00-12.00.

 Rezultatele finale vor fi publicate în centrul de examen, pe definitivat.edu.ro și pe site-ul I.S.J. Vâlcea, în data de 28 iulie.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...