SE ÎNTÂMPLĂ ÎN VÂLCEA. Înjunghiat în fața polițiștilor

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN VÂLCEA. Înjunghiat în fața polițiștilor Foto arhivă.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 22 iunie 2021, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar faţă de unul din aceştia (aflat în stare de reţinere) şi pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. De asemenea, faţă de doi inculpaţi s-a luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 iunie 2021, iar cu privire la inculpatul reţinut, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi  a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 21.06.2021, în jurul orei 22,10, inculpaţii, fiind înarmaţi cu obiecte tăietoare, respectiv securi şi cuţit, s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate, din or. Băbeni, jud.Vâlcea, proferând ameninţări cu moartea la adresa persoanei vătămate, în timp ce se aflau în stradă, în dreptul imobilului acesteia, manifestând un comportament violent, prin lovirea porţilor de acces în curtea imobilului, spre a o determina pe persoana vătămată să iasă din curte şi a o agresa, comportament care s-a manifestat pe o durată de aproximativ 10 minute, până când la faţa locului şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie.

În aceste împrejurări, după ce persoana vătămată, pe fondul conflictului generat de inculpaţi, a lovit cu pumnul pe unul dintre aceştia, un alt inculpat (cel reţinut), s-a îndreptat în fugă către persoana vătămată, fiind înarmat cu un cuţit cu care i-a aplicat acesteia, din faţă, o lovitură în zona abdominală, actul de violenţă având un caracter spontan, executat cu rapiditate, spre surprinderea lucrătorilor de poliţie, care nu au putut împiedica agresarea victimei, care a suferit o plagă penetrantă înjunghiată, fiindu-i pusă în primejdie viaţa.

Inculpaţilor aflaţi sub măsura controlului judiciar li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Investigaţiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...