Start înscrieri la Maratonul Olteniei, ediția 2021!

11 Iun 2021

Iubitorii de sport și mișcare în aer liber, foști și noi cetățeni ai Ținutului Maratonului sunt invitați să se întoarcă în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea de unde vor lua startul în probele lor preferate pe 28 și 29 august 2021 sau să se înscrie la cursele online.
Având în vedere măsurile de siguranță, locurile pentru cursele fizice - la Râmnicu Vâlcea sunt limitate la 400 de participanți pentru ambele zile. Pentru al doilea an consecutiv, Maratonul Olteniei include o cursă pentru persoanele cu dizabilități.

În 2021, Ținutul Maratonului se transformă în Ținutul Învingătorilor, un format mixt de concurs, cu multă #energiepentrubine dăruită comunității locale și măsuri speciale de siguranță.

Ca de fiecare dată, înscrierile sunt deschise pe www.maratonulolteniei.ro, iar contravaloarea taxelor de participare va fi dublată și donată comunității locale, în funcție de cauza socială aleasă de fiecare participant.

Fiți învingători încă de la linia de START, la Maratonul Olteniei 2021!

După un an care ne-a testat limitele, Maratonul Olteniei își redeschide porțile la Râmnicu Vâlcea, în perioada 28 - 29 august 2021, pentru toți iubitorii de sport și mișcare în aer liber. Participanții la Maratonul Olteniei sunt invitați să devină cetățeni ai Ținutului Învingătorilor, o competiție ca un manifest către o nouă normalitate, în care stilul de viață sănătos este un element definitoriu.

Maratonul Olteniei le-a oferit cetățenilor săi în edițiile anterioare un eveniment sportiv construit în jurul unui ținut cu identitate, cultură, tradiție și istorie proprie, care a adunat peste 1.000 de cetățeni cu energie bună și dorința de a face bine. Și anul aceasta, toți banii proveniți din taxele de participare vor fi dublați și donați comunității locale din Vâlcea, prin trei cauze sociale.

Cu măsuri de protecție speciale, curse pe distanțe accesibile, un format mixt (online – fizic), înscrierile la Maratonul Olteniei 2021 sunt deschise pe www.maratonulolteniei.ro, cu următoarele probe de concurs:
Online – care pot fi derulate în perioada 10 – 29.08.2021:
Cursa MTB Cross County cu două variante de traseu: scurt, de 22 km și lung, de 33 km;
Cursa Trail Run cu două variante de traseu: crosul de 12 km și semimaratonul de 22 km;
Cursa online dedicată persoanelor cu dizabilități: 12 km.

Fizic – la Râmnicu Vâlcea în perioada 28 – 29.08.2021:
Cursa MTB Cross County cu două variante de traseu: scurt, de 22 km și lung, de 33 km;
Cursa Trail Run cu două variante de traseu: crosul de 12 km și semimaratonul de 22 km.

Faci bine, primești bine

Când toată energia este concentrată pentru a genera bine, faptele bune capătă o forță înzecită. Cu fiecare participant care se înscrie în cursele de alergare sau MTB, rezerve de bunătate sunt direcționate către alți oameni, pentru că sumele colectate din taxele de înscriere vor fi dublate de CEZ și donate către una dintre cauzele sociale ale ediției 2021 a Maratonului Olteniei.

„Ultimul an ne-a demonstrat că orice perioadă de grea încercare este și un prilej de a găsi noi resurse de bine. În 2020 Maratonul Olteniei a continuat ca Maraton Virtual. Am fost cu toții martorii unei mobilizări exemplare, în care și mai mulți iubitori de sport au dorit să ne fie alături pentru a împărtăși #enegiepentrubine. În 2021, Maratonul Olteniei devine un Ținut al Învingătorilor. Ne vom întoarce învingători în Râmnicu Vâlcea, ne vom bucura de sporturile nostre preferate și vom transmite comunității locale #energiepentrubine, într-un maraton de donații.” - Ondrej Safar, CEO CEZ România.

Rămâneți la curent cu noutățile și surprizele din Ținutul Învingătorilor al Maratonului Olteniei 2021 pe pagina de Facebook a evenimentului, acolo unde puteți găsi și recomandări pentru participanți dar și experiențe din anii anteriori. Pentru mai multe detalii despre înscrieri, măsuri de siguranță, taxe de participare, metode de plată sau probe de concurs, vă invităm să accesați www.maratonulolteniei.ro.

Ținutul Maratonului Olteniei are și propria sa aplicație mobilă! Veți beneficia de toate notificările și informațiile despre curse, cauzele sociale ale #MO 2021 utilizând aplicația care poate fi descărcată din Google Play – http://bit.ly/2MD9S2B sau App Store – https://apple.co/2M0FQq4.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...