Accident de muncã grav pe Platforma Chimică. Doi bărbați au suferit arsuri

Doi bărbați au suferit un grav accident la o staţie de transformare a energiei electrice ce aparține unei societăţi de pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Victimele s-au ales cu arsuri și au ajuns de urgență la spital.

Una dintre victime a suferit arsuri puternice, pe jumătate din suprafața corpului, după ce s-a electrocutat. Cel de-al doilea muncitor a scăpat ceva mai ușor.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 24 de ani şi un bărbat în vârstă de 51 de ani. Ambii muncitori au suferit arsuri după ce au fost surprinşi de producerea unui arc electric în staţia de transformare a energiei electrice. Una dintre cele două persoane a suferit arsuri foarte grave, pe 50% din suprafaţa corpului, iar a doua persoană a suferit arsuri la o mână.

„Angajaţii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vâlcea General Magheru au fost solicitaţi joi pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane surprinse de producerea unui arc electric într-o staţie de transformare a energiei electrice, din cadrul unei societăţi comerciale de pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea. În urma accidentului cele două persoane au suferit arsuri (una în proporţie de circa 50%, iar cealaltă arsuri la un membru superior)”, a declarat Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Pentru salvarea celor două persoane rănite în urma acestui accident au intervenit cu două echipaje SMURD şi un echipaj de la Ambulanţă.

Cei doi bărbaţi răniţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Vâlcea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...