Prefectul Fârtat s-a vaccinat cu AstraZeneca, lotul cu probleme

Luni, 12 aprilie 2021, prefectul Sebastian Fârtat a primit doza de rapel cu vaccinul AstraZeneca, reprezentantul Guvernului în județul Vâlcea fiind de altfel printre primii vâlceni care s-au imunizat cu acest tip de vaccin, al treilea disponibil în cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID19 din România.

Cu această ocazie, prefectul Sebastian Fârtat a ținut să îi încurajeze pe vâlceni să aleagă să se imunizeze împotriva COVID -19 și le-a transmis următorul mesaj:
”M-am vaccinat astăzi cu doza rapel de la vaccinul AstraZeneca.
Consider că am făcut cel mai important pas în fața acestei pandemii și îi îndemn și pe vâlcenii care încă nu s-au imunizat să se vaccineze împotriva acestui virus, indiferent de tipul de vaccin pe care-l aleg.
Vaccinarea este la momentul actual cea mai sigură și eficientă soluție pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jurul nostru. Cu cât sunt mai multe persoane vaccinate, cu atât este mai bine pentru toată lumea.
Studiile la nivel mondial arată că toate cele trei tipuri de vaccin disponibile în prezent în România sunt de ajutor în lupta împotriva COVID-19 și doar prin vaccinarea a cât mai multor persoane există speranța că vom putea opri răspândirea acestei boli.
Să ne uităm la țări precum Israel sau Mare Britanie, care au vaccinat peste 50% din populația țintă, și vom putea să ne dăm singuri seama care este calea de urmat. Aceste țări au avut curajul și resursele pentru a fi pionieri. Rata îmbolnăvirilor și rata mortalității a scăzut semnificativ, iar în prezent sunt pregătite să renunțe treptat la restricții.
Sunt convins că și noi putem să facem acest pas și, cu ajutorul campaniei de vaccinare și al măsurilor de prevenție, vom reuși, încet, dar sigur, să ne întoarcem la normalitate.
Haideți ca de această dată să privim spre viitor cu încredere și curaj! Să lăsăm teama și nesiguranța în urmă!
Suntem puternici împreună! Ghidați de cele mai bune intenții, suntem de neoprit!”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...