VÂLCEA. 17 persoane confirmate pozitiv COVID-19 sunt internate în secția ATI

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 15.025 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au înregistrat 261 decese.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 253 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 17 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 219 au forme medii și 17 sunt internate însecția ATI.

În acest moment, în județ, sunt 14 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, la agenți economici, unități de învățământ, o unitate sanitară și în cadrul instituțiilor publice.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 7.859 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei. În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit decătre DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 54.306 de teste prin tehnica RT-PCR.

De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 37.228 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 91.534 de teste în județul Vâlcea. În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice însituații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 673 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 707 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică– decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de persoane confirmate cu virusulSARS-CoV-2 în ultima perioadă, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...