VÂLCEA. Condamnat definitiv pentru trafic de influență

În baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au desfășurat activități procedurale în vederea administrării probatoriului într-o cauză în care, la data de 24.03.2021, magistrații Curţii de Apel Piteşti au respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpatul Popescu Gheorghe, împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Vâlcea, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (5 acte materiale), fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.

Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul din data de 28.06.2019 de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Prin probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, în perioada martie – aprilie 2015, inculpatul a pretins şi primit de la mai multe persoane de pe raza judeţului Vâlcea diferite sume de bani și bunuri, în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă medici, psihologi sau alţi funcţionari din cadrul Comisiei Judeţene de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Vâlcea sau Serviciului de Expertizare a Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle de serviciu în vederea obţinerii de către cumpărătorii de influenţă, ori membrii familiilor acestora, a unor decizii favorabile de încadrare în grad de handicap sau a unor decizii privind dobândirea ori menţinerea pensiei pentru incapacitate de muncă.

Prin acelaşi rechizitoriu, procurorul de caz a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de 7 persoane fără calitate specială, ce au avut calitatea de suspecţi în cauză, cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea, toate cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Totodată pentru administrarea probatoriului, la data de 27.02.2019, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au realizat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului și au procedat la ridicarea de înscrisuri de la instituții publice din Municipiul Râmnicu Vâlcea (Casa de Pensii Vâlcea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea), în conformitate cu ordonanțele emise de procurorul de caz, totodată fiind puse în executare un număr de opt mandate de aducere privind persoane fără calitate specială, care au fost conduse pentru audieri la sediul unității de parchet.

În administrarea probatoriului, s-a beneficiat de sprijin din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Serviciul de Operaţiuni Speciale Vâlcea din cadrul IGPR şi, respectiv, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Soluția este definitivă.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...