Educația practică în liceu, șansa la o integrare rapidă în piața muncii

Educația practică de la 14 ani, respectiv din prima clasă de liceu, ar trebui introdusă rapid în învățământul școlar de stat întrucât modelul este adoptat de școlile private și are rezultate benefice. În cadrul conferinței “Educați pentru viață” tema centrală a discuției s-a axat pe importanța creării unei generații care să se adapteze schimbărilor din piața muncii și să corespundă realităților economice prezente și viitoare.

Astfel, reprezentanții mediului de afaceri au îmbrățișat ideea de a se introduce educația practică în licee, astfel încât după finalizarea studiilor, elevul să poată primi un certificat de calificare, care să îl ajute în vederea angajării.  
În acest sens, președinta Comisiei pentru învățământ, tineret și sport a Senatului României, Monica Anisie, susține nevoia modificărilor de curriculum astfel încât elevii să dobândească competențe practice, pentru viața de zi cu zi. Domnia sa a vorbit în cadrul conferinței despre nevoia de a susține învățământul tehnic și dual, rută în cadrul căreia elevii pot dobândi o calificare care să le permită integrarea rapidă în muncă, cât și despre modificările ce trebuie aduse legislației pentru a putea facilita accesul la educație practică și vocațională de calitate, pentru cât mai mulți elevi români.

Ca un exemplu de bună practică, Dan Oros, head of marketing Google România, a anunțat în cadrul conferinței “Educați pentru viață”, oferirea gratuită a peste 1200 de burse, majoritatea acestora fiind alocate pentru femei, în Data Analytics, Project Management, UX și IT Support, iar certificările sunt recunoscute global de companii de top. 

Directorul executiv Enayati Medical City, Dan Doroftei, a vorbit despre rolul mediului de afaceri care este unul extrem de important în campania de conștientizare și susținere prin activități de mentorat. Modelul este folosit pe plan internațional și are rezultate remarcabile.

“Nu există o rețetă perfectă pentru a insufla abilitățile potrivite tinerilor, însă opțiunile pe care le avem în creșterea acestora sunt extrem de importante. E important ca părinții să se implice, este important să investim în dezvoltarea educației vocaționale într-un mod constructiv și să-i ajutăm pe elevi să înțeleagă timpuriu avantajele reale ale acesteia. La fel de important este să conștientizăm că este absolut necesar să corelăm piața muncii cu realitățile economice actuale și viitoare, iar pentru aceasta trebuie să schimbăm legislația și să adaptăm învățământul în toate stadiile lui la schimbările care se produc în economie”, a concluzionat Cristina Chiriac, ambasador VET.Domnia sa a vorbit, de asemenea, despre definiția unei meserii care se modifică drastic odată cu schimbările accelerate pe piața muncii. “Tot mai mult, o meserie în sensul unei specializări bine definite nu mai este atât de necesară pe cât sunt abilitățile care vor sta la baza oricărei meserii de viitor”, a conchis Cristina Chiriac.

Piața muncii este în continuă schimbare, iar procesul e accelerat de numeroase motive: economia este puternic transformată de pandemie; apar tehnologii revoluționare care aduc digitalizarea și automatizarea în “noul” normal; robotica și inteligența artificială sunt tot mai populare pretutindeni. Cu toate acestea, doar 4% dintre utilizatorii de internet din țara noastră au urmat un curs autorizat, conform unei analize Google Romania.

“Educați pentru viață” continuă seria celor 4 dezbateri axate pe nevoia de corelare a pieței forței de muncă cu realitățile economice și importanța modernizării educației în România. Cea de-a treia dezbatere axată pe “Educație financiară” va avea loc în data de 21 aprilie, începând cu ora 11.00. Rezultatele proiectului vor fi diseminate pe scară largă în rândul profesorilor, elevilor, reprezentanților mediului de afaceri din România, fiind aduse pe masa autorităților spre implementare.
Organizator al evenimentului: ANAA
Parteneri strategici: CONAF, ADAA, Școala de business
Partener principal:EM360
Sponsori: Romgaz, EximBank
Parteneri media: Ziarul Bursa, Ziarul News

Asociația Națională a Antreprenorilor - ANAA (membru CONAF) este o organizație non-profit puternică și foarte activă în mediul de afaceri românesc care contribuie prin activitatea sa la dezvoltarea ecomonică și socială din România. Misiunea principală a ANAA este promovarea și susținerea la nivel național și internațional a antreprenoriatului, activitățile de educație, dezvoltarea personală și profesională. ANAA oferă suport de primă clasă în promovarea antreprenorilor, susținând îmbunătățirea climatului de afaceri și promovarea activă a rețelelor la nivel local, regional și internațional.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...