Șomajul, în creștere, în Vâlcea

19 Mar 2021

La sfârșitul lunii februarie în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea erau înregistrați 6053 șomeri (din care 3014 femei), rata șomajului fiind de 3,75%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,51%, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,24 pp.

Din totalul de 6053 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Vâlcea, 2949 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3104 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3807 șomeri provin din mediul rural și 2246 sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii gimnaziale/fără studii/școală profesională au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vâlcea 3689(61%), urmat de cei cu studii liceale/postliceale 1959 (32 %), iar 405 (7 %) au absolvit studii superioare.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 681 persoane foarte greu ocupabile, 2478 greu ocupabile, 2198 mediu ocupabile, iar 696 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Vâlcea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...