Deputatul Ana Loredana Predescu susține introducerea orelor de educație remedială în școli

În prima ședință a Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaților, deputatul Ana Lorenda Predescu a intervenit în cadrul Dezbaterii „Curriculum modern pentru o Românie educată” și a susținut integrare orelor de educație remedială în școli.
„Pentru a reduce impactul negativ al pandemiei de COVID-19 asupra educației copiilor noștri prin lipsa accesului echitabil și unitar la educație, consider că în Planurile cadru, lansate în consultare de către Ministerul Educației, trebuie integrate orele de educație remedială. Fără aceste ore de educație remedială riscăm să îngroșăm rândurile analfabetismului funcțional”, a declarat deputatul.
Tot în cadrul aceleiași intervenții, Ana Loredana Predescu a subliniat importanța introducerii orelor de practică, mai ales în cadrul liceelor pedagocice și importanța introducerii orelor de antreprenoriat.

"Există un număr inexistent sau insuficient alocat orelor de educație antreprenorială. Investiția în orele de educație antreprenorială este una dintre cele mai rentabile investiții pe care România o poate face în acest context european. Cercetările arată că studenții și elevii participanți au șanse de 3 - 6 ori mai mari să își deschidă o afacere, ulterior, într-un moment al vieții, față de cei care nu beneficiază de educație antreprenorială. Experiența din viața reală arată că ar trebui integrată în toate disciplinele și adaptată la toate nivelurile de învățământ, inclusiv primar și gimnazial, așa cum prevede Pactul pentru Educație Antreprenorială, inițiat de CONAF, în parteneriat cu Ministerul Învățământului.”, a mai adăugat Ana Loredana Predescu.

Ministerul Educației a întocmit, prin grupul de lucru coordonat de către instituție, mai multe variante de planuri cadru, care urmează să fie aprobate și puse în aplicare. Planuri cadru sunt destinate învățământului liceal teoretic, vocațional, tehnologic, profesional și profesional-dual.
Comisiile de specialitate din Parlament, alături de alte instituții și organizații de referință din învățământ, au dezbătut planurile și vor înainta către minister un raport cu recomandări. La dezbatere au participat parlamentarii din comisiile de specialitate din Camera Deputaților și din Senatul României, ministrul educației, reprezentanți ai cultelor și reprezentanți ai instituțiilor reprezentative din învățământ (elevi, părinți, profesori, etc.).

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...