Examen de absolvire la Școala de Subofițeri Jandarmi Drăgășani

În perioada 4 – 16 decembrie 2020 la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani se desfășoară examenul de absolvire pentru seria de elevi februarie –decembrie 2020.

La acest examen s-au înscris 189 de elevi, 19 fete și 170 de băieți, care vor parcurge cele trei probe prevăzute în metodologia de examen: proba practică, proba scrisă și proba orală.

La nivelul Școlii au fost luate măsuri pentru desfășurarea examenului în condiții de siguranță, fiind asigurată respectarea regulilor de prevenire a infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV-2: elevii au fost planificați în serii, în vederea asigurării distanțării sociale; au fost stabilite circuite, cu puncte de dezinfectare, iar elevii care au solicitat cazare au fost repartizați câte unul în dormitor.

Elevii acestei serii au susținut concursul de admitere în luna ianuarie a acestui an și au început cursurile în luna februarie. Provocările pandemiei au fost resimțite din plin și de ei, după instituirea stării de urgență partea teoretică desfășurându-se în sistem on-line, iar partea practică a pregătirii desfășurându-se în unitățile operative și în centrele de pregătire ale Jandarmeriei Române.

Tuturor elevilor le dorim succes, atât la examenul de absolvire, cât și în viitoarele misiuni!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...