Încalță un copil, de iarnă!, campania prin care Fundația Noua Generație își propune săîncalțe copiii desculți ai României se desfășoară și în județul Vâlcea

20 Noi 2020
Mirela Retegan, fondatoarea Găștii Zurli, a pornit o nouă campanie dedicată copiilor mai puțin norocoși din România. Încalță un copil, de iarnă! este campania prin care Mirela, alături de asociațiile partenere din țară, își propune săîncalțe, pas cu pas, copiii desculți ai României. Anul acesta, campania se desfășoară și pe raza județului Vâlcea prin intermediul Asociației Mămici din Vâlcea.
Mii de copii umblă zeci de kilometri pe zi cu încălțări rupte, care le scapă din picioare, fiindu-le mult prea mari, pentru că le poartă la comun cu frații sau chiar cu părinții. Într-o lume în care majoritatea alege să întoarcă capul în altă parte, Mirela se uită în direcția copiilor care nu au avut norocul să se nască în familii care să le asigure cele necesare.
Mirela a pus la punct un mecanism prin care fiecare om din România sau din afara țării să poată trimite pachete cu cizmulițe sau ghetuțe, de orice mărime.
Noi strângem toate pachetele primite la sediul nostru din București și le distribuim asociațiilor partenere care au grijă de acești copii. Rugămintea mea este să cumpărați o pereche de ghetuțe, de cizme de cauciuc, de cizme îmblănite, orice model vreți voi, indiferent de costul lor, cât vă lasă sufletul și buzunarul. Indiferent ce cumpărați, să fie NOI. Puteți pune în pachet și alte lucuri care i-ar fi de folos unui copil – o carte, o căciulă, un fular, bluză ori ceva dulce. Cu siguranță s-ar bucura să primească și o scrisoare de voi în pachet., spune Mirela Retegan, inițiatoarea proiectului.
Toți copiii visează la încălțări noi. O pereche de ghete poate fi echivalentul unei mese în oraș sau a două pachete de țigări. Pentru acești copilași, o pereche de ghete e ceva ce primesc o dată la un an, doi. Noi suntem nehotărâți ce ultim model de pantofi sau ghete să alegem, iar părinții acestor copii se întreabă cu îi trimit la școală.
Pentru copiii din satele ascunse și uitate ale României, Moș Nicolae nu pune în ghetuțe ceva dulce, ci cârpe care să căptușească găurile prin care trece apa când plouă și zăpada când ninge.
Încalță un copil, de iarnă! vine ca o continuare firească a campaniei de anul trecut, când s-au strâns aproape 5.000 de încălțări noi pentru copii din sate neștiute de nimeni.
S-au alăturat campaniei și în acest an complicat asociații și comunități din Timișoara, Craiova, Satu Mare, Cluj Napoca, Sibiu, Arad, Iași, Rm. Vâlcea, Focșani, Botoșani etc.
Unde puteți trimite ghetuțe?
RM. VÂLCEA
Sediul Asociatiei Mamici din Valcea, zona Lenin Sud, str. Florilor nr 8 ( cu apel telefonic înainte de a duce ghetuțele). Persoana de contact: Cristina Andronache, telefon 0751674382.
Încalță un copil, de iarnă! este o campanie inițiată de Mirela Retegan și susținută de Fundația Noua Generație, iar pe raza județului Vâlcea aceasta este coordonată de Asociația Mămici din Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...