192 persoane confirmate pozitiv COVID-19, internate în spitalele din Vâlcea

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 6.240 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au înregistrat 62 de decese. Persoanele decedate se aflau în evidență și cu alte afecțiuni medicale.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 192 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 41 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 135 au forme medii și 16 sunt internate în secția ATI.

In acest moment, în județ sunt 55 de focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, unități sanitare, la agenți economici, cluburi sportive și în cadrul instituțiilor publice. În cadrul focarelor au fost făcute recomandări privind efectuarea curățeniei, dezinfecției cu o firmă de specialitate autorizată sanitar, aerisirea spațiilor după un program stabilit, purtarea echipamentului de protecție standard.

În ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din Vâlcea nouă persoane confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 2.305 din cele internate în
unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 26.625 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate în regim screening și contra cost un număr de 18.514 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 107 decizii de izolare și 74 de decizii de carantină, în prezent, 1.112 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 735 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolarii la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continua dinamică.

Având în vedere numărul crescut de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 a căror stare de sănătate a necesitat internarea în unitățile sanitare de pe teritoriul județului Vâlcea, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/ dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...