Măsuri de ordine publică cu ocazia sărbătoririi Sfintei Cuvioase Parascheva

Prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva este sărbătorită la data de 14 octombrie de către credincioşii ortodocşi de pretutindeni, iar pelerinajul la moaştele sale atrage an de an, in municipiul Iaşi, mii de credincioşi.

Anul acesta, datorită infecţiilor cu virusul SARS COV 2, Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfăşura în condiţii speciale, iar racla cu sfintele moaşte nu va mai fi expusă din data de 8 octombrie, asa cum eram obişnuiţi, ci din data de 13 octombrie. De asemenea, conform Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 47 din data de 05.10.2020, ,,organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase va fi permisă numai cu participarea oamenilor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localităţi,,.

În ceea ce priveşte manifestarea religioasă ocazionată de această sărbătoare, la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din municipiul Râmnicu Vâlcea, se preconizează un număr important de enoriaşi, motiv pentru care prezenţa jandarmilor în zonă este necesară.

Astfel, în data de 14 octombrie, jandarmii vâlceni se vor asigura că pe parcursul manifestării religioase nu vor fi incidente de natură a pune în pericol atât siguranţa enoriaşilor, cât şi a preoţilor.

Jandarmii recomandă cetăţenilor să evite deplasările către municipiul Iaşi, să participe la această sărbătoare doar pe plan local, să dea dovadă de spirit civic, să respecte regulile de protecţie şi distanţare socială impuse de această perioadă, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-COV 2.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...