Vâlcea, la mijlocul hărții județelor vulnerabile

21 Sep 2020
Județe în care salariul net este mic, șomajul e mare, iar numărul de pensionari ce revin unui salariat este ridicat – cum să le spui într-un singur cuvânt? Probabil că vulnerabile, pentru că ele invită să îți cauți rostul în altă parte, unde condițiile de pe piața muncii sunt mai bune. HotNews.ro a construit o ”hartă” a acestor județe vulnerabile, pornind de la cei trei indicatori. Rezultatul nu este foarte surprinzător: la un capăt e Capitala iar la celălalt e Teleorman.
Cei trei indicatori (valabili la jumătatea acestui an, potrivit datelor INS), arată următoarea stare de fapt:
Culorile din tabelul de mai sus reprezintă ”starea” fiecărui județ, verde însemnând că e de bine și, cu cât nuanța devine mai roșie, lucrurile se înrăutățesc.
Mai departe, fiecărui indicator i-a fost alocat un punctaj, în baza căruia s-a format scorul final. Județul cu salariul cel mai mic a primit un punct, iar cel cu salariul cel mai ridicat a fost notat cu 42 de puncte. La rata șomajului, pentru șomajul cel mai mic s-au acordat 42 de puncte , iar acolo unde șomajul a fost cel mai mare s-a acordat un punct. Cât privește numărul de pensionari/salariat, am dat un punct acolo unde valoarea a fost minimă și 42 de puncte în județele cu cel mai mare număr de pensionari a fost maximă. În final, prin agregarea datelor, am calculat scorul final.
Municipiul București, Ilfov, Timiș, Cluj și Sibiu sunt județele care stau cel mai bine prin prisma indicatorilor enunțați, în timp ce Vrancea, Vaslui, Suceava, Buzău și Teleorman sunt județele cele mai vulnerabile.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...