ATENȚIE producători locali! PPU SL îl aduce pe Dragoș Frumosu la Vâlcea

16 Sep 2020
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu, va fi prezent în data de 20 septembrie 2020, în localitățile Roșiile și Șirineasa din județul Vâlcea.
Întâlnirea este organizată de PPU SL Vâlcea și se adresează tuturor producătorilor locali din industria alimentară și nu numai de a participa și dezbate alături de Dragoș Frumosu soarta agriculturii românești în aceste timpuri complicate.
Dragoș Frumosu are o activitate de aproape două decenii în domeniul sindical, perioada în care a reprezentat interesele a peste un sfert de milion de angajați din industria alimentară. Pentru că de multe ori autoritățile statului s-au dovedit surde la nevoile celor din industria sus-menționată, Dragoș Frumosu a decis să se implice, alături de umaniști, în PPU SL, în lupta pentru promovarea intereselor românilor. În decizia sa, argumente importante au fost reprezentate de politicile și proiectele promovate de către PPU (social-liberal), așa cum sunt proiectul inițiat de Horia Constantinescu și promovat în Parlament de Grațiela Gavrilescu, pentru sprijinirea producătorilor agricoli autohtoni.


(Comandat de Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) / Realizat de SC ALMADIX PREST SRL / Cod unic de identificare AEP 21200022)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...