Prins beat la volan în timpul unei razii rutiere în Râmnicu Vâlcea

La data de 26 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au legitimat 145 de persoane și au oprit pentru control 80 autovehicule, iar din cauza neregulilor descoperite, polițiștii au fost nevoiți să aplice 35 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice, amenzi cu o valoare de peste 5.000 lei.

La data de 26 august a.c. polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control pe bulevardul Tineretului, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemiei de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele lui au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...