Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Valentin Comănescu a fost arestat

ACUZAȚI. Fratele fostului președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Iulian Comănescu, Valentin Comănescu, a primit mandat de reținere pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, uz de fals și fapte de corupție. Procurorii susțin că există probe certe cu privire la săvârșirea infracțiunilor menționate, pentru care, în cazul în care va fi găsit vinovat, riscă ani grei de închisoare.

Valentin Comănescu, în calitate de reprezentat al SC Comland SRL, a racolat, în perioada 2006-2010, mai multe persoane din Vaideeni (cu vârste între 25 și 45 de ani), pentru a le angaja fictiv la societatea amintită, iar ca urmare a angajărilor făcute, patronii societății au solicitat și beneficiat de subvenții oferite din fondurile bugetului asigurărilor de șiomaj. Astfel, angajații din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Vâlcea au dispus începerea urmăririi penale în data de 11 octombrie 2010 împotriva lui Valentin Comănescu, Loredana Cristea, Valentin Bălăceanu și Anișoara Ștefu.

Loredana  Cristea este nimeni alta decât fiica lui Comănescu și administratorul SC Comland SRL, cu sediul social în comuna Vaideeni, înființată în anul 2006, având ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. S-a constatat că între anii 2006 și 2010, Comănescu a racolat persoane cu posibilități materiale reduse și condiții precare de viață, cărora le-a promis că le va angaja ca muncitori necalificați pe durată nedeterminată la societatea pe care o reprezintă, urmând ca, ulterior, să beneficieze de ajutorul de șiomaj. Menționăm că Valentin Comănescu a reu șit să angajeze fictiv peste 45 de cetățeni, care proveneau din familii monoparentale ai căror unici susținători erau. În realitate, aceste persoane nu au desfășurat niciun fel de activitate în cadrul firmei amintite, fiind angajați doar scriptic, în timp ce reprezentanții firmei au beneficiat de bani de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).

Potrivit datelor comunicate de la AJOFM Vâlcea, în urma convențiilor încheiate cu Comland, firma a obținut subvenții în valoare de 266.863 lei, fiind identificate în baza de date a instituției peste 120 de persoane care au beneficiat de ajutor de șiomaj ca urmare a încetării raporturilor de muncă cu firma lui Comănescu.

Raportul de inspecție fiscală a societății din 28 aprilie 2010, arată un excedent al cheltuielilor cu salariile și impozitele aferente față de veniturile realizate, acestea fiind mai mari, lucru ce a dus la pierderi fiscale mari. Justificarea oferită de administratorul Loredana Cristea, fiind aceea că în acea perioadă societatea a avut promisiuni de lucrări mari, motiv pentru care s-au efectuat angajări, care nu s-au mai realizat.

Înșelăciunea

Unul dintre martori, Traian Străulea, care a fost angajat al societății, undeva la mijlocul anului 2007, a povestit anchetatorilor că, de și legea spune că societatea avea obligația să-l țină pe post timp de 2 ani, a fost dat afară un an mai târziu, pe motiv că nu este corespunzător profesional locului de muncă. Ulterior, în 2009, el a fost reangajat pentru o perioadă de o lună de zile, după care, tot în cursul acelui an, să fie angajat, din nou, de firma amintită pentru un an. Bărbatul a recunoscut că nu a semnat niciun contract de muncă sau state de plată și că nici nu a prestat vreo activitate în cadrul societății și nici nu a fost remunerat. Povestea lui Străulea seamănă izbitor de mult cu cea a unui alt martor: Marioara Sâiu, care a fost angajată a societății în 2006. Un an mai târziu ea a fost dată afară, iar în 2009 a fost reangajată pe post pentru ca un an mai târziu să i se desfacă, din nou, contractul de muncă ca urmare a restructurării locurilor de muncă, tocmai pentru ca femeia să beneficieze de un ajutor de șiomaj în valoare de 450 de lei, după ce angajatorul luase, deja, subvenție pentru Sâiu. Potrivit declarațiilor sale, în toamna anului 2006 i-a predat lui Comănescu actul de identitate, după care a primit de la acesta contractul de muncă pe care susține că nu mai reține dacă l-a semnat personal. Timp de un an, femeia a figurat ca angajată a SC Comland SRL, timp în care a executat sporadic lucrări în gospodăria lui Comănescu, fiind plătită ca zilier, fără să semneze state de plată sau să plătească salarii.

Liviu Brănescu, și el martor în dosarul despre care am amintit, mărturisește că în cursul anului 2006, Valentin Comănescu i-a propus să-l angajeze la societatea pe care o conduce, susținând că dacă are peste 45 de ani, statul îi acordă subvenții, iar după un an va beneficia de ajutor de șiomaj. Bărbatul spune că i-a pus toate actele la dispoziție angajatorului, dar că nu a semnat personal contractul de muncă. Ca și Sâiu, el a prestat, sporadic, activități la domiciliul lui Comănescu pentru care a fost plătit cu ziua.

În urma verificărilor, au fost identificate alte 28 de persoane care împreună cu Valentin Comănescu, erau angajate cu contract de muncă atât la Comland și Tynprod, administrată de fiul acestuia, pentru că li se desfăcuse contractul de muncă pe o societate, iar pentru a putea lua bani de la șiomaj, au fost reangajate la cealaltă firmă.

Pe parcursul anchetei, Comănescu a încercat să influențeze martorii direcți,  sugerându-le să nu divulge aspecte esențiale din acest caz. Explicit, Comănescu i-a recomandat martorei Elena Ancuța Abulică să nu vorbească despre faptul că i-a cerut 2 mii de lei pentru a- și putea continua concediul de maternitate. Anchetatorii au decis că lăsarea în libertate a lui Valentin Comănescu poate impieta buna desfășurare a cercetărilor, influențarea martorilor sau alterarea sau sustragerea unor mijloace de probă, acesta constituind un pericol concret pentru ordinea publică. Menționăm că Valentin Comănescu, conform sentinței penale 113 a Judecătoriei Horezu rămasă definitivă, a mai fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Olivia Pîrvu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa olivia.pirvu@voceavalcii.ro

Website www.voceavalcii.ro
valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella