RAZIE LA VÂLCEA! Polițiștii au verificat dacă se respectă măsurile COVID-19

Având în vedere creșterea alarmantă a numărului de cazuri de infecție cu COVID-19, în acest week-end, 17 – 19 iulie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub autoritatea Instituției Prefectului, au continuat acțiunile de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, o prioritate națională ce presupune un mod de acțiune integrat al tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, dar și un grad crescut de responsabilitate socială din partea cetățenilor.

La activitățile desfășurate au participat, alături de polițiști, efective de jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, fiind desfășurate ample controale pe întreaga rază a județului Vâlcea.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate 513 persoane și au fost verificate 284 de societăți comerciale atât din mediul urban cât și din mediul rural, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse pentru diminuarea riscului de răspândire a Covid 19.

Au fost aplicate 36 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Acțiunile autorităților au avut mai mult un scop preventiv, de responsabilizare și conștientizare a cetățenilor cu privire la pericolele asociate nerespectării măsurilor de siguranță atât în zonele aglomerate, cum sunt centrele comerciale, piețele, târgurile, terasele, cât și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor punctuale menționate au fost aplicate și 100 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 26.030 de lei, fiind constatate mai multe contravenții la regimul circulației rutiere, dar și contravenții prevăzute de Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și alte acte normative.

Vă rugăm să vă conformați regulilor de bază recomandate de autorități, de la care este necesar să nu vă abateți în această perioadă, pentru ca noi toți să rămânem sănătoși:

■ purtarea corectă a măștii de protecție, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă și săpun și/sau dezinfectarea cu soluții pe bază de alcool;

■ spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și folosirea de soluții dezinfectante pe bază de alcool;

■ păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri între persoane;

■ curățarea periodică a suprafețelor de contact (mânere, mese etc.) cu soluție dezinfectantă;

■ în cazul apariției simptomatologiei specifice COVID-19, se va accesa numărul unic de urgență 112;

■ consultarea periodică a site-urilor oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...